-
Premier League: Arsenal – Chelsea, duminică, 15:30, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1
De aceea, Ancelotti a transmis, la finalul partidei de pe Estadio de la Ceramica, faptul că Real Madrid a luat decizia de a nu se mai prezenta la meci dacă situația se va repeta.
”Am cerut de două ori să ne fie schimbată ora și data meciului, dar nu s-a întâmplat nimic! Este pentru ultima oară când jucăm un meci fără 72 de ore de odihnă. Nu ne vom mai prezenta dacă vom avea parte din nou de o asemenea programare”, a afirmat ”Don” Carlo.
După antrenorul italian, a venit rândul unui jucător important să aibă un discurs la adresa La Liga, care a luat decizia de a programa meciul la o distanță atât de scurtă de timp.
Thibaut Courtois, după Villarreal – Real Madrid: ”Nu am fost respectați”
Este vorba despre Thibaut Courtois, care a fost unul dintre cei mai importanți jucători de la Real Madrid de la momentul transferului de la Chelsea. Portarul belgian și-ar fi dorit ca meciul să fie programat duminică, adică în ziua în care va juca și Atletico Madrid, adversara de miercuri ”Galacticilor”.
”Startul de meci nu a fost cel mai bun, dar era normal, am avut foarte puțin timp de odihnă. Am revenit, ne-am apărat bine, dar am fost foarte obosiți. Nu e normal că am avut meciul programat la ora asta.
Înțeleg că La Liga nu vrea să programeze toate cele trei echipe mari în aceeași zi, dar asta e situația.
Astăzi nu am fost respectați, cineva se putea accidenta. Efortul fizic și psihic a fost unul extrem de mare. Meciul se putea juca duminică, la 18:30”, a declarat Courtois, citat de Marca.
În urma acestui rezultat, Real Madrid a devenit lider în La Liga. ”Los Blancos” au trei puncte peste Barcelona, dar și două meciuri mai mult jucate decât catalani.
VIDEO rezumat Villarreal – Real Madrid 1-2
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , thibaut courtois
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăOvidiu Burcă a dezvăluit momentul decisiv din Rapid – Sepsi 1-0 şi s-a enervat: „Nu fac analize, vedem intern”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Nou-promovata Sepsi a avut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmă„Cutremur” după finala Cupei Mondiale: FIFA poate suspenda câteva luni bune un jucător de la Argentina!
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăFCU Craiova revine în fotbalul românesc! În ce ligă va evolua clubul lui Adrian Mititelu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover FCU Craiova va fi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăRapid – Sepsi 1-0. Start cu dreptul pentru Pancu după un gol venit în final
Min. 46: Start în partea secundă. PAUZĂ Min. 45+1: Ocazie Sepsi! Fabio Vianna a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login