-
SuperLiga: Farul – Poli Iași, sâmbătă, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Real Madrid a trecut în avantaj la loviturile de departajare după a doua serie, când golul lui Julian Alvarez a fost anulat pentru că ar fi lovit mingea cu ambele picioare înainte să o trimită în poartă.
Atletico Madrid nu a făcut plângere după meciul cu Real Madrid
Reluările nu arată însă ”clar și evident”, așa cum scrie în protocolul VAR, că Julian Alvarez chiar a lovit mingea cu ambele picioare, astfel că presa spaniolă a notat că Atletico Madrid se gândește să facă o plângere la UEFA, să conteste rezultatul.
Regulamentul îi permite o astfel de inițiativă, însă doar în primele 24 de ore de la momentul reclamat.
Mundo Deportivo notează că Atletico Madrid a decis, în cele din urmă, să nu facă vreo plângere și, cum termenul permis de regulament a trecut, scandalul se ”stinge”.
UEFA consideră că totul e clar
UEFA a emis un comunicat în care a inserat câteva imagini în care s-ar observa că Julian Alvarez lovește mingea cu ambele picioare și a transmis că decizia de a-i anula golul a fost corectă.
Galerie Foto
”Atletico Madrid a consultat-o pe UEFA în legătură cu anularea loviturii de la 11 metri a lui Julian Alvarez din meciul de UEFA Champions League cu Real Madrid.
Chiar dacă a fost minim, a existat un contact între minge și piciorul de susținere, așa cum se vede în imaginile atașate.
Conform regulilor în vigoare, VAR a trebuit să intervină pentru a-i transmite arbitrilor că golul trebuie anulat”, se arată într-un comunicat UEFA.
UEFA se gândește să schimbe regula
De asemenea, UEFA a precizat că vor discuții privind o posibilă schimbare a regulii care a dus la anularea golului lui Julian Alvarez.
”Vor avea loc discuții cu FIFA și IFAB pentru a determina dacă această regulă trebuie revizuită, în cazul în care dubla atingere este clar accidentală”, a precizat UEFA.
Etichete: real madrid , atletico madrid , julian alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali i-ar putea oferi 750.000 de euro salariu unui jucător pe care vrea să-l transfere
Denis Drăguș ar putea deveni noul atacant al celor de la FCSB, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTănase și Vali Crețu, excluși din lotul FCSB. Gestul care l-a scos din sărite pe Marius Baciu
Decizia tehnicianului vine după mai multe episoade petrecute la antrenamente în această săptămână. Cei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOut de la FCSB după 7 ani: ”Și-a permis să facă anumite gesturi”
Informația a fost confirmată de Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, care a dezvăluit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFerrari joacă ofensiv la Monza. Veste bună pentru Hamilton și Leclerc
Potrivit celor de la Ferrari, noul motor a trecut cu succes programul de validare...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login