
Leo Messi nu se dezminte. Continuă să facă senzaţie la Inter Miami şi rămâne în cursa pentru trofee. The Kinh l-au nimit americanii după o nouă prestaţie de senzaţie a argentinianului. Acesta a marcat pentru Inter Miami şi americanii rămân în lupta pentru Liga Campionilor din zona CONCACAF.
Leo Messi şi Luis Suarez au marcat, iar Inter Miami e în sferturile de finală ale competiţiei după ce a trecut de echipa jamaicană, Cavalier FC.
Leo Messi a marcat din nou
Uruguayanul Luis Suarez a deschis scorul din penalty pentru cei de la Iner Miami. Apoi, argentinianul Lionel Messi a marcat şi el pemtru o victorie care îi duce pe americani în sferturile de finală ale Cupei Campionilor CONCACAF. A fost 2-0 pentru Inter Miami, în deplasare, în faţa formaţiei jamaicane Cavalier FC. Messi a fost rezervă, dar a intrat în partea secundă a meciului din Jamaica. Golul l-a reuşit înminutul 90+2. După o pasă primită în adâncime, campionul mondial nu l-a iertat pe protarul advers.
Astfel, Inter Miami s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei după o dublă victorie cu scorul de 2-0. Pentru Messi e vorba de o revenire. A lipsit de la precedentele trei partide. Asta pentru că antrenorul Javier Mascherano l-a menajat. Starul argentinian a acuzat o stare de oboseală.
În sferturile de finală din Liga Campionilor CONCACAF, Inter Miami va avea ca adversară formaţia americană Los Angeles FC. Messi îi va avea ca adversari pe foştii internaţionali francezi Hugo Lloris şi Olivier Giroud. Gruparea californiană a eliminat în optimile de finală fosta echipă a lui Alexandru Măţan. A fost tot o dublă victorie în faţa celor de la Columbus Crew, scor 3-0 şi 1-2.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăAnunțul spaniolilor: Andrei Rațiu, tot mai aproape de Barcelona! Joan Laporta știe ce trebuie să facă
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăMarian Aioani ”a rupt” tăcerea, după ce a fost huiduit în Giulești și numit ”blatist” de fani la Rapid – CFR
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăIlie Dumitrescu a tras concluzia și a spus care e marea problemă de la CFR Cluj
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăLa primul gol marcat pentru Rapid, Olimpiu Moruțan a spus-o direct, după huiduielile fanilor: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login