-
SuperLiga: Univ. Craiova – Farul, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – Botoșani, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Într-un mesaj postat după întâlnire pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect faţă de SUA şi i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când „va fi pregătit pentru pace„.
Galerie Foto
Garry Kasparov, după întâlnirea total nereușită dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski: ”O rușine veșnică pentru SUA”
„Mi-am dat seama că preşedintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace dacă America este implicată, pentru că el simte că implicarea noastră îi dă un mare avantaj la negocieri.
Eu nu vreau avantaj, eu vreau PACE. El a manifestat lipsă de respect faţă de SUA chiar în preţuitul Birou Oval. Poate să revină când va fi pregătit pentru pace„, a scris Trump în mesaj.
Discuţia dintre cei doi s-a inflamat şi a intervenit de asemenea vicepreşedintele american JD Vance, acesta şi Trump reproşându-i lui Zelenski că dă „dovadă de lipsă de respect” faţă de SUA. „Nu aţi spus `mulţumesc` pentru ajutorul primit”, a mai remarcat Vance, ridicând tonul la Zelenski, care i-a răspuns: „Am spus de multe ori `mulţumesc`poporului american„.
„Vă jucaţi cu vieţile a milioane de oameni. Vă jucaţi cu al Treilea Război Mondial„, i-a indicat Trump lui Zelenski, arătând cu degetul către acesta, în timp ce preşedintele ucrainean încerca să răspundă, dar nu era lăsat. „Oamenii mor, nu mai aveţi soldaţi. (…) Încheiaţi un acord (n.r.- cu Rusia), altfel vă abandonăm, iar dacă noi ieşim, nu veţi mai putea lupta. Nu cred că va fi foarte plăcut„, a mai ameninţat preşedintele american, care a spus că a avut recent mai multe discuţii cu Putin.
„Nu aveţi cărţi (n.r.- de negociere). Odată ce vom semna acea înţelegere (n.r.- privind exploatarea mineralelor ucrainene), veţi fi într-o poziţie mult mai bună. Dar nu sunteţi deloc recunoscători, iar asta nu este frumos„, a continuat Trump.
La scurt timp după ce s-a întâmplat la Casa Albă, fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, cunoscut oponent al lui Vladimir Putin, care trăiește în SUA de peste un deceniu, a răbufnit la adresa lui Trump.
”Zelenski e un lider de război care își urmărește poporul cum suferă și moare din cauza atacurilor Rusiei în fiecare zi. Să fie certat și mințit de Trump și Vance, în timp ce îl și apără pe dictatorul criminal de război care comite aceste atrocități, este o agonie de inimaginat. O rușine veșnică pentru SUA”, a scris Kasparov, pe X.
După altercaţia verbală cu Trump, preşedintele ucrainean a părăsit Casa Albă, fără a da vreo declaraţie presei.
Odată cu acest summit urma să fie semnat acordul americano-ucrainean care ar oferi Statelor Unite un acces preferenţial la resursele minerale ucrainene, dar, în circumstanţele date, acordul nu a mai fost semnat şi încă nu este clar ce se va întâmpla cu acesta.
De asemenea, conferinţa de presă comună Trump-Zelenski a fost anulată. Totuşi, un oficial american a spus că această conferinţă ar putea fi reprogramată, dacă partea ucraineană doreşte acest lucru, atât timp cât preşedintele ucrainean rămâne în SUA. Zelenski urmează să plece din SUA la Londra, unde va avea duminică un summit cu lideri europeni, notează Agerpres.
Etichete: ucraina , sua , donald trump , garry kasparov , volodimir zelenski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăNeluțu Varga, reținut după ce a aflat adversara CFR-ului din Conference: „Mai bine taci din gură și nu te mai umfli”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIvana Knoll şi-a făcut apariţia în SUA! Cum a putut fi surprinsă “cea mai frumoasă femeie de la Mondial”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ivana Knoll (33 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAu cucerit Dallasul! Imagini virale cu suporterii croați, înaintea confruntării cu Anglia de la Cupa Mondială
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Anglia și Croația sunt...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFIFA a făcut anunțul momentului la Cupa Mondială! Ce se întâmplă cu Istvan Kovacs
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Istvan Kovacs este prezent...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login