-
SuperLiga: FCSB – Dinamo, duminică, 20:00, DGS 1 și DIGI 4K
-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Poli Iași, duminică, 15:00, DGS 1
Superstarul lui Real Madrid este dorit foarte tare de cei din Arabia Saudită, care au încercat să îl ia vara aceasta, însă Florentino Perez a refuzat o ofertă de 300 de milioane de euro. Dacă suma era deja suficientă pentru a stabili un record în fotbal, cea nouă la care se gândesc arabii bate orice imaginație.
Arabii confirmă: un miliard de euro, pregătit pentru Vinicius Junior!
Weekendul acesta, presa din Spania a anunțat că Al-Hilal e gata să îi achite clauza de reziliere lui Vinicius, în valoare de un miliard de euro, deoarece Real Madrid i-a transmis că nu e dispusă să negocieze.
Ulterior, informațiile au apărut și în presa arabă, cu noutatea că nu doar Al-Hilal, ci și Al-Ahli e dispusă să achite această sumă. Ambele echipe sunt sponsorizate de Fondul Public de Investiții al țării, deci statul saudit îi oferă lui Vinicius și posibilitatea de a-și alege colegii.
Planul rămâne același: arabii așteaptă să vadă dacă negocierile dintre Vinicius și Real pentru un nou contract se vor încheia cu bine. În caz contrar vor interveni în forță, iar Vinicius a refuzat deja primele două oferte de pe Bernabeu!
Saudiții îi vor oferi atacantului un salariu de cel puțin un miliard de euro întins pe 5 ani (cel mai mare contract din istoria sporturilor). În cazul în care este acceptat, vor plăti și clauza.
Julia Mazalli a participat la un show TV în Brazilia, iar acum e iubita lui Vinicius Junior
Galerie Foto
Etichete: real madrid , arabia saudita , vinicius junior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA văzut ce a pățit Dennis Politic în FCSB – UTA și nu s-a ferit: „Dacă se bat la antrenamente”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăItalienii s-au convins de Cristi Chivu, după ce Inter a câștigat la limită în Serie A. Nota primită: ”Surprize”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a făcut anunțul despre Florinel Coman și FCSB, în direct la TV
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Îmi vine să plâng”. Cum i-a numit Baciu pe fanii FCSB-ului, care i-au cerut demisia după 1-3 cu UTA
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login