S-a aflat oferta pe care Dan Şucu i-a făcut-o lui Mircea Lucescu, pentru a veni la Rapid. Acţionarul majoritar al giuleştenilor nu şi-a luat gândul de la „Il Luce”, astfel că l-a ofertat pe acesta cu funcţia de preşedinte al formaţiei de sub Grant.
Rapid traversează o perioadă dezastruoasă. Giuleştenii sunt fără victorie în play-off, după şapte meciuri disputate, şi s-au îndepărtat de locurile care asigură prezenţa în preliminariile cupelor europene.
Oferta pe care Dan Şucu i-a făcut-o lui Mircea Lucescu
Conform fanatik.ro, Dan Şucu are ca obiectiv aducerea lui Mircea Lucescu la Rapid. Omul de afaceri l-a ofertat din nou pe antrenorul român, însă de data aceasta nu i-a propus preluarea echipei din funcţia de tehnician, ci din funcţia de preşedinte.
„Vino tu președinte!”, a fost propunerea pe care Dan Şucu i-a făcut-o lui Mircea Lucescu. Antrenorul român însă i-a dat un răspuns imediat acţionarului majoritar al giuleştenilor şi i-a spus că aşteaptă o ofertă pentru a antrena în străinătate. În cazul în care va primi una, nu se va mai pune problema ca „Il Luce” să vină la Rapid.
În prezent, funcţia de preşedinte la Rapid este ocupată de Daniel Niculae. Dan Şucu a transmis însă un mesaj prin care a dat de înţeles că se pregătesc schimbări majore la echipă, fiind vizate toate posturile din club.
Mesajul a fost transmis miercuri de acţionarul majoritar al giuleştenilor, la două zile distanţă după ce Rapid a fost învinsă şi de Universitatea Craiova: „Rezultatele proaste din acest an, în condițiile în care investițiile au crescut substanțial, necesită o regândire completă a modului în care evaluăm performanța tuturor colegilor din departamentul sportiv: jucători, antrenori, staff tehnic, manageri”, se arată într-un pasaj din mesajul lui Dan Şucu, postat pe pagina oficială a celor de la Rapid.
Transferurile de milioane de euro ale lui Dan Şucu la Rapid, făcute praf
Transferurile de milioane de euro ale lui Dan Şucu la Rapid au fost făcute praf de Dinu Gheorghe. Fostul preşedinte al giuleştenilor a punctat că jucătorii aduşi de la FCSB nu au dat randament la Rapid.
Dinu Gheorghe a subliniat că Gigi Becali l-a avertizat pe Dan Şucu. Lui Djokovic Gigi Becali i-a dat şi bani pentru a pleca de la FCSB. Şi giuleştenii vor renunţa la mijlocaşul croat.
Reclamă 4 / 0/3
”Este un lot de locurile 5-6. Să ne mai lase și cu transferurile pe care le-au făcut ei. Păi, tu-l iei pe Krasniqi, de care CFR nu mai știa cum să scape? Sau jucătorii de la FCSB?
Primul semnal a fost tras de Gigi Becali. A spus că renunță la jucători foarte ușor. Rapidul trebuia să își spună un semn de întrebare atunci.
Poate Gigi Becali are dreptate. Jucătorii veniți de la FCSB nu au însemnat nimic pentru Rapidul actual”, a declarat Dinu Gheorghe la digisport.ro.
Citește și:

Alte Sporturi
Barcelona i-a găsit înlocuitor lui Ronald Araujo!
Alte Sporturi
Real Madrid a mai vândut un jucător: plecare după 13 ani
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a pus „banii pe masă” pentru Jovo Lukic, „U” Cluj a dat răspunsul pe loc
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCiprioții au aflat cu ce se mai ocupă Florin Tănase în afara fotbalului și nu le-a venit să creadă
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona i-a găsit înlocuitor lui Ronald Araujo!
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid a mai vândut un jucător: plecare după 13 ani
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin

You must be logged in to post a comment Login