
Fanii triplului campion mondial (1988, 1989 şi 1991) sunt aşteptaţi pe tot parcursul zilei de 1 mai în faţa mormântului acestuia dintr-un cimitir din Sao Paulo, oraşul său natal, unde a fost înmormântat, la vârsta de 34 de ani, după tragicul său accident de pe circuitul de la Imola (Italia), pe 1 mai 1994.
Ca în fiecare an de la moartea sa, se organizează o cursă de alergare pe circuitul Interlagos, tot la Sao Paulo, unde a Senna a obţinut două victorii în finalul carierei, în 1991 şi 1993.
Fostul pilot omagiat la televiziunile locale din Brazilia
La televiziunile locale s-au înmulţit în ultimele zile programele care îl omagiază pe pilotul al cărui nume a fost atribuit mai multor străzi din Brazilia.
O expoziţie itinerantă intitulată „Eu, Ayrton Senna da Silva – 30 de ani”, se deschide miercuri la Rio de Janeiro, după ce a vizitat alte câteva metropole braziliene.
În această expoziţie, vizitatorii pot auzi vocea pilotului povestind momentele definitorii ale vieţii şi carierei sale folosind inteligenţa artificială.
Pe splendida plajă Copacabana, un loc emblematic al oraşului Rio, mulţi dintre cei care se plimbă îşi fac fotografii în faţa statuii din bronz a pilotului, care îl imortalizează pe Senna cu braţele ridicate, fluturând un drapel brazilian.
Institut în Brazilia care îi poartă numele
Dincolo de performanţele sportive, moştenirea regretatului pilot rămâne vie în Brazilia prin Institutul Ayrton Senna, care a fost recunoscut în 2004 de UNESCO pentru proiectele sale educaţionale destinate copiilor din cartiere defavorizate.
”Ayrton a spus mereu că, dacă vrei să schimbi lucrurile, trebuie să începi cu educaţia”, afirmă Viviane Senna, sora lui Ayrton şi preşedinta institutului, într-un videoclip postat recent pe reţelele de socializare.
Fondat la şase luni după moartea pilotului, institutul precizează că de serviciile sale au beneficiat aproximativ 36 de milioane de elevi din 3.000 de oraşe braziliene.
Pentru scriitorul brazilian Ernesto Rodrigues, autor al biografiei ”Ayrton, eroul dezvăluit”, Senna şi-a lăsat amprenta pentru că „a redat stima de sine brazilienilor” într-o perioadă marcată de crize politice şi economice.
Când a Ayrton Senna a cucerit titlurile mondiale, Brazilia tocmai ieşea dintr-o dictatură militară şi trecea printr-o perioadă de hiperinflaţie, relatează Agerpres.
„Moştenirea sa a fost în mare măsură păstrată. Şi-a dat numele unor artere importante din toată ţara. De fiecare dată când numele său este menţionat, le produce brazilienilor multă mândrie”, conchide biograful.
[embedded content]
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCerut insistent, Ianis Stoica vine la naţională! Decizia luată de Gică Hagi şi în privinţa fiului său
Ianis Stoica (23 de ani) a fost chemat în premieră la naţională de către...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSfaturi pentru Daniel Pancu! Ce este obligat să facă după înfrângerea contra celor de la FCSB
Daniel Pancu era extrem de supărat după derby-ul pierdut pe Arena Națională, în fața...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎntrebat despre Kylian Mbappe, Hansi Flick a spus-o fără să stea pe gânduri și a făcut anunțul
Barcelona va primi vizita marii rivale Real Madrid, pe Camp Nou, în El Clasico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Stoica, chemat în premieră la naţională de Hagi! Lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia
Selecţionerul Gică Hagi (61 de ani) a decis lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login