
Important e ca toată lumea să fie optimistă și să se rezolve toate chestia asta. M-a sunat și domnul Căvescu acum și mi-a explicat decizia. Pentru suporteri contează mult și e un lucru bun pentru toți suporterii Stelei„, a mai spus liderul Peluzei Nord.
Ce a spus Gigi Becali, după decizia luată de ÎCCJ
Avocatul Adrian Căvescu a explicat, potrivit gsp.ro, că legea nu le permite celor de la FCSB să facă două recursul în același caz, astfel că, de această dată, decizia va fi una definitivă. Primul termen a fost deja stabilit, pentru data de 4 iunie a acestui an.
Precedentul recurs al FCSB-ului, la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost demarat în luna martie a anului 2023. La momentul respectiv, acesta a fost provocat de faptul că, inițial, Curtea de Apel a decis să le atribuie celor de la Steaua palmaresul pentru perioada 1947-1998, în timp ce intervalul 1998-2003 nu a fost atribuit nimănui.
„(…) Palmaresul Cupei Campionilor am luat cu numele de `Steaua`. Nu mă pui tu pe mine să schimb numele. Eu m-am născut şi am crescut cu numele de `Steaua`. Tu vii şi spui că nu îmi mai dai voie să folosesc numele? A, poţi să te numeşti `Steaua` la handbal. Dar la fotbal, numele de `Steaua` îl pot avea numai eu.
Că eu am continuat fotbalul. În iunie vor fi abia audierile şi atunci este posibil să mai dea un termen. Să ştiţi un lucru, Comisia de la Veneţia are o lege privind mărcile. România, când a preluat de acolo, a tradus greşit. Pur şi simplu au tradus-o invers. Acolo spune că marca, dacă este notorie trebuie să fie folosită.
Noi în lege am tradus greşit: dacă este notorie, înregistrată şi nefolosită. Există şi un dosar la Curtea Constituţională despre asta. Ei, judecătorii, ne-au admis trimiterea privind traducerea greşită din limba franceză. Şi atunci, la revedere! Ei n-au folosit-o 15 ani. Încet, încet, o să le câştigăm toate.
Tot, tot. Ei n-o să mai aibă voie să facă fotbal cu marca aia. Adică CSA va putea să facă fotbal, dar nu cu marca aia. Nu vor mai putea să aibă marca Steaua. Pot să îi spună CSA. Fără palmares şi fără marcă. La revedere! Vor pierde palmaresul şi marca”, a spus Gigi Becali pentru sursa citată anterior.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăPrimele două transferuri făcute de Real Madrid, după ce Florentino Perez a câștigat alegerile! Urmează marea lovitură
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăAlertă în SUA: atac armat și cinci persoane înjunghiate! Donald Trump, așteptat să-și facă apariția la New York
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăȘtefan Târnovanu s-a căsătorit! Un fost coleg de la FCSB i-a fost naș portarului
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăChristian Eriksen a strigat două cuvinte, înainte de momentele dramatice: ”Imediat, s-a prăbușit”
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login