-
SuperLiga: Sepsi – Farul, joi, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – FCSB, joi, 20:30, DGS 1
Alex Mitriță a marcat golul victoriei Universității Craiova, în minutul 10, din penalty.
Mirel Rădoi a dezvăluit ce i-a spus lui Ovidiu Bic, după incidentele din Bănie
Dacă meciul a fost unul crâncen, nici pe margine lucrurile nu au fost liniștite. Sorin Cârțu (69 de ani), președintele de onoare al oltenilor, a fost acuzat de ardeleni că le-a adresat injurii.
Mirel Rădoi (43 de ani), antrenorul oltenilor, a dezvăluit ce a discutat cu Ovidiu Bic, fost mijlocaș la Universitatea Craiova și în prezent la ”U” Cluj, după ce Sorin Cârțu l-ar fi lua de gât de fotbalist în Bănie.
”Am auzit că s-a întâmplat ceva la pauză. Am apucat să vorbesc cu nea Sorin un minut. Am înțeles că cineva l-a provocat, l-a înjurat și el a răspuns agresiv verbal. Am vorbit cu Ovidiu Bic și mi-am cerut scuze pentru reacția lui nea Sorin, care a și plecat de la stadion după.
Nu știu ce s-a întâmplat la final. Am înțeles că a mai fost un episod, dar nu știu ce s-a întâmplat.
La începutul reprizei a doua, am auzit de la cei de la U Cluj ce s-a întâmplat și le-am zis că îmi pare rău. I-am zis lui Ovidiu Bic: ‘L-ai avut președinte pe nea Sorin, știi cum reacționează’.
Probabil că nu trebuia să se întâmple lucrurile astea. În schimb, nea Sorin mi-a zis că el venise pentru o altă discuție și a fost înjurat și provocat de unul dintre jucători și un membru din staff. El voia să aibă o discuție despre maniera de arbitraj și de aici a degenerat între bănci”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.
VIDEO cu reacțiile după Universitatea Craiova – ”U” Cluj
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Clasamentul din SuperLiga
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova – ”U” Cluj 1-0
Etichete: sorin cartu , mirel radoi , ovidiu bic , video universitatea craiova – u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCerut insistent, Ianis Stoica vine la naţională! Decizia luată de Gică Hagi şi în privinţa fiului său
Ianis Stoica (23 de ani) a fost chemat în premieră la naţională de către...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSfaturi pentru Daniel Pancu! Ce este obligat să facă după înfrângerea contra celor de la FCSB
Daniel Pancu era extrem de supărat după derby-ul pierdut pe Arena Națională, în fața...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎntrebat despre Kylian Mbappe, Hansi Flick a spus-o fără să stea pe gânduri și a făcut anunțul
Barcelona va primi vizita marii rivale Real Madrid, pe Camp Nou, în El Clasico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Stoica, chemat în premieră la naţională de Hagi! Lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia
Selecţionerul Gică Hagi (61 de ani) a decis lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login