
Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 27, a debutat la ediţia din acest an a turneului Mutua Madrid Open cu o victorie mai dificilă decât era de aşteptat, în două ore şi 17 minute.
Românca a dominat primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 6-3. În actul secund, Cîrstea a condus cu 5-3, dar a pierdut apoi trei ghemuri consecutive, setul ajungând în tiebreak. Sorana a revenit de la 2-4 şi a ratat o minge de meci la 6-5, iar apoi a cedat cu 6-8.
Revenire incredibilă a Soranei Cîrstea
În decisiv, Eala (18 ani, 170 WTA) a condus cu 3-1, dar Cîrstea a câştigat trei ghemuri consecutive, încheind setul pe serviciul adversarei (6-4).
Cîrstea şi-a asigurat un cec de 51.665 de euro şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va întâlni pe învingătoarea dintre poloneza Iga Swiatek, liderul mondial, şi chinezoaica Xiyu Wang.
Tot joi, în primul tur la dublu, Monica Niculescu şi americanca Alycia Park au fost întrecute de chinezoaicele Xinyu Wang/Saisai Zheng, cu 6-1, 6-3, în 64 de minute.
Sursa: Agerpres
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Craiova a dat lovitura: câți bani a încasat pentru victoria cu Inter d’Escaldes
Universitatea Craiova a învins-o cu 3-1 pe Inter Club d’Escaldes, în etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția lui Nicușor Bancu, după 3-1 cu Inter d’Escaldes: ”Marchează la fiecare meci”
Universitatea Craiova a câștigat primul meci din acest sezon de Conference League, scor 3-1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCSM Corona Brașov – CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea 80 – 81. Victorie dramatică în ultimele secunde
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o dramatic pe CSM Corona Braşov, cu scorul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăA depăsit greutatea cu 107 grame şi Laurenţiu Reghecampf i-a luat salariu pe două luni şi jumătate! „Foarte drastic”
L-a avut pe Laurenţiu Reghecampf antrenor la FCSB, iar acum povesteşte că tehnicianul dă...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login