-
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
-
Cupa Ligii Angliei: Arsenal – Newcastle, marți, 22:00, DGS 1
În primele 21 de etape de campionat, mijlocașul ofensiv a marcat de șase ori și a oferit patru assist-uri în tricoul ”Șepcilor Roșii”.
După o primă parte a stagiunii de vis, veteranul a numit jucătorul din SuperLigă care l-a impresionat cel mai mult în acest sezon competițional.
Dan Nistor, fascinat de prestațiile lui Alexandru Chipciu
Întrebat care este jucătorul din SuperLigă pe care l-a remarcat în mod special până în acest punct al sezonului, Dan Nistor i-a rostit numele lui Alexandru Chipciu (35 de ani), coechipierul său de la Universitatea Cluj.
”(n.r. cine te-a impresionat cel mai mult?) Alex Chipciu. Te așteptai să zic altceva, nu? ”, le-a spus Nistor reporterilor prezenți în Antalya, locul unde ”Șepcile Roșii” efectuează cantonamentul de iarnă.
Alexandru Chipciu a fost căpitanul Universității Cluj în prima jumătate a acestui sezon. Veteranul a evoluat în 20 dintre cele 21 de etape ”scurse” până acum din campionat (a fost suspendat pentru eșecul 1-2 cu Hermannstadt) și a oferit un assist.
De când a ajuns în curtea lui U. Cluj (iulie 2022, după ce a plecat de la rivala CFR Cluj), Alex Chipciu a fost un jucător de bază al ardelenilor. Fotbalistul polivalent (poate juca pe post de extremă și fundaș lateral în ambele flancuri) a adunat 100 de prezențe pentru Universitatea, în toate competițiile.
- 8 goluri și 7 assist-uri a reușit Alexandru Chipciu în tricoul Universității Cluj
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Sepsi – U. Cluj, scor 0-0
Etichete: alexandru chipciu , universitatea cluj , superliga , dan nistor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTrei dintr-un foc: mutările realizate de Rapid înaintea derby-ului cu FCSB
Rapid București va avea un meci complicat sâmbătă seară, atunci când va juca pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăÎncă un tricolor lângă Nicolae Stanciu la U Cluj! Lovitura pregătită de ardeleni
Universitatea Cluj a rezolvat transferul lui Nicolae Stanciu, iar internaționalul român ar urma să...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali l-a găsit pe „Haaland”! Arma secretă înainte de FCSB – Rapid: „Suntem peste ei! Ne vom ridica”
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, este extrem de încrezător înaintea meciului pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBrady Tkachuk, inamicul nr. 1 la revenirea la Ottawa! A marcat, dar Florida a pierdut la scor duelul cu Senators: „Trădătorule”
Brady Tkachuk a fost în centrul atenţiei la meciul dintre Florida Panthers şi Ottawa...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login