
Perioada de transferuri din iarnă a început oficial pe 1 ianuarie 2025, iar câteva echipe din SuperLiga au anunțat deja mutările efectuate.
Bogdan Ungureanu la Corvinul Hunedoara
Nici formațiile din Liga 2 nu au stat pe loc. Corvinul Hunedoara l-a transferat sub formă de împrumut până la finalul sezonului pe Bogdan Ungureanu, portar în lotul celor de la Rapid, după ce l-a vândut pe Ștefan Lefter la Universitatea Cluj.
Tânărul portar este un produs al academiei giuleștenilor, iar pentru echipa mare din Grant a debutat în 2023 și a bifat 6 prezențe, dintre care una în actuala ediție a Cupei României, cu CFR Cluj (0-2). Cota sa de piață este estimată la 100.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
”FC Rapid și Corvinul s-au înțeles pentru împrumutul lui Bogdan George Ungureanu la formația hunedoreană, până în luna iunie a acestui an.
În vârstă de 17 ani, Bogdan va apăra buturile câștigătoarei Cupei României, acolo unde îl va înlocui pe Ștefan Lefter, un alt portar crescut de Rapid, acesta transferându-se în această iarnă la “U” Cluj.
În actualul sezon, Ungureanu a evoluat într-o singură partidă, ultimul meci din grupele Cupei României, împotriva lui CFR Cluj. De asemenea, el a apărat în două meciuri și pentru echipa de Tineret.
Bogdan, cel care își va serba majoratul pe 1 aprilie, a apărat de 6 ori poarta echipei mari a Rapidului, debutând oficial într-un meci de referință, FCSB – Rapid (1-5), pe 27.05.2023.
În luna octombrie a anului trecut, goalkeeperul giuleștean și-a prelungit contractul cu Rapid până în 2028. În acest moment, portarii Rapidului sunt Benjamin Siegrist, Marian Aioani și Adrian Briciu.
La finalul anului, hunedorenii ocupă locul 11 în liga secundă, la două puncte de locurile de Play-Off, însă nu au drept de promovare la finalul acestei stagiuni.
Îi urăm mult succes în tricoul Corvinului!”, se arată în comunicatul oficial emis de Rapid.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăDorit insistent de Dinamo, Vladislav Blănuţă a fost transferat de Dinamo Kiev
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Dorit cu insistenţă de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăRăstunare de situaţie! Julian Alvarez ar putea ajunge la Barcelona fără acordul lui Atletico Madrid
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cel mai discutat posibil...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăFiorentina – Frosinone LIVE SCORE (19:30). Bîrligea, rezervă în primul meci la noua echipă. Drăguşin e titular
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Fiorentina – Frosinone, duelul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Argeş – Sepsi 0-0. Piteştenii pot egala liderul Dinamo
Jucătorii de la FC Argeş, bucurie în timpul unui meci/ Sport Pictures Adaugă-ne ca...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login