-
Premier League: Tottenham – Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
-
Premier League: West Ham – Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Sâmbătă, a doua zi după ce în presa din Italia s-a scris că Olaru e aproape de noua echipă a lui Dan Șucu, Fanatik a anunțat că mijlocașul FCSB-ului are, de fapt, mai multe șanse să ajungă în MLS.
Darius Olaru, pe podiumul celor mai scump jucători din istoria lui FC Dallas, dacă semnează
Americanii vor și ei să plătească cele 5 milioane de euro, iar Olaru, aflat în vacanță cu iubita în Maldive, le-ar fi transmis apropiaților că sunt șanse foarte mari să accepte contractul propus.
Dacă mutarea se materializează, Olaru ar intra în TOP 3 cei mai scumpi jucători transferați vreodată de clubul american înființat acum 29 de ani.
Din 1995 și până acum, FC Dallas nu a plătit mai mult de 5 milioane pentru un jucător decât de două ori: în 2022 pentru Alan Velasco (6,4 milioane de euro) și în 2024 pe Petar Musa (9 milioane de euro).
De asemenea, Olaru ar deveni al șaptelea cel mai scump jucător vândut vreodată de FCSB, la egalitate cu Bogdan Stancu, cedat în sezonul 2010/2011 la Galatasaray.
- La Dallas, Olaru ar fi coleg cu Enes Sali, pe care americanii l-au luat de la Farul la începutul anului, cu 2,8 milioane de euro.
Darius Olaru e în vacanță cu logodnica lui, Cristina Pădurean
Galerie Foto
Etichete: gigi becali , genoa , transferuri fcsb , darius olaru , fc dallas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDavid Miculescu n-a mai rezistat, după Gloria Bistrița – FCSB 1-0
FCSB a fost învinsă surprinzător în deplasare, scor 0-1, de Gloria Bistrița (echipa de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnamaria Prodan s-a retras! Surpriză uriașă, după decizia definitivă a instanței în procesul cu ”Reghe”: ”Sunt banii lui”
Instanța a stabilit printr-o decizie definitivă că procesul în care Anamaria Prodan (53 de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAntrenorul de la Gloria Bistrița a repetat de 4 ori același cuvânt, după 1-0 cu FCSB în Cupa României
Sebastian Moga, noul antrenor al celor de la Gloria Bistrița, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘedință la Barcelona, după eșecurile cu PSG și Real Madrid! Decizia luată în cazul lui Hansi Flick
Deși Barcelona a început sezonul perfect, cu 11 victorii consecutive în La Liga și...
De admin

You must be logged in to post a comment Login