-
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA Arad – Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În urma acestui rezultat, Dinamo a urcat pe locul secund în clasament, cu 36 de puncte. De cealaltă parte, Rapid ocupă locul 8, cu 29 de puncte.
Zeljko Kopic, după ce Dinamo și Rapid au remizat: ”Nu aș putea să fiu surprins de situația în care am ajuns”
La finalul partidei de pe Arena Națională, Zeljko Kopic s-a arătat mulțumit de jocul prestat de echipa sa și a transmis ce mutări se vor face la Dinamo în perioada de mercato a iernii.
De asemenea, Kopic a vorbit și de la scandalul din finalul partidei, când arbitrul Marian Barbu a arătat două cartonașe roșii în prelungiri.
”Evoluția noastră de astăzi a fost bună. Am arătat caracter, personalitate, am încercat tot timpul să împingem jocul, să mergem în față. În final, cred că am fost puțin mai aproape să câștigăm. Trebuie să ne mulțumim cu acest punct și să continuăm.
Eram aproape de teren, nu am văzut alte reacții. Am văzut jucătorul nostru care a căzut. Emoțiile sunt mari într-un derby. Nu cred că a fost ceva deosebit.
Nu fac predicții, am încredere în staff-ul meu, e greu să faci predicții acum. Am sperat să avem un sezon bun, evoluții bune, dar nu aș putea să fiu surprins de situația în care am ajuns. Deja ne gândim să câștigăm titlul?
Am ratat semnarea a doi trei jucători în vară, avem nevoie de 2-3 jucători pentru a îmbunătăți nivelul echipei. Căutăm și sperăm că vom avea câteva opțiuni. În orice linie, și în atac, și în apărare și la mijloc.
Îmi place să lucrez aici, la acest club. Dinamo e cel mai important lucru pentru mine acum.”, a spus Zeljko Kopic la flash-interviu.
VIDEO Rezumatul partidei Dinamo – Rapid 0-0:
Clasament SuperLiga, după Dinamo – Rapid

Etichete: dinamo , video dinamo rapid , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăDavid Miculescu n-a mai rezistat, după Gloria Bistrița – FCSB 1-0
FCSB a fost învinsă surprinzător în deplasare, scor 0-1, de Gloria Bistrița (echipa de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăAnamaria Prodan s-a retras! Surpriză uriașă, după decizia definitivă a instanței în procesul cu ”Reghe”: ”Sunt banii lui”
Instanța a stabilit printr-o decizie definitivă că procesul în care Anamaria Prodan (53 de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăAntrenorul de la Gloria Bistrița a repetat de 4 ori același cuvânt, după 1-0 cu FCSB în Cupa României
Sebastian Moga, noul antrenor al celor de la Gloria Bistrița, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăȘedință la Barcelona, după eșecurile cu PSG și Real Madrid! Decizia luată în cazul lui Hansi Flick
Deși Barcelona a început sezonul perfect, cu 11 victorii consecutive în La Liga și...
De admin

You must be logged in to post a comment Login