Dinamo şi Rapid se vor întâlni în ultima etapă din 2024, derby-ul urmând să se dispute pe Arena Naţională. Cu o zi înainte de meci, s-a aflat câte bilete s-au vândut deja.
Dinamo poate încheia 2024 pe primul loc, dacă o va învinge pe rivala Rapid. Partida se va disputa duminică, de la ora 20:00.
Câte bilete s-au vândut la Dinamo – Rapid
Până sâmbătă la prânz, au fost vândute 23.000 de bilete la derby-ul dintre Dinamo şi Rapid, notează digisport.ro. Fanii „câinilor” au achiziţionat aproximativ 20.000 de bilete, iar alte 3000 au fost cumpărate de giuleşteni, din cele 7000 care le-au fost puse la dispoziţie.
Dinamo şi Rapid au semnat pactul de reciprocitate, cu două zile înainte de derby. Astfel, giuleştenii vor primi o peluză întreagă la derby, urmând să le acorde rivalilor acelaşi lucru, într-un eventual duel din play-off sau play-out, din acest sezon.
Se anunţă o atmosferă de vis la duelul de pe Arena Naţionlă, fiind de aşteptat ca fanii să mai achiziţioneze bilete până la ora de start a partidei.
Casele de bilete de la Arena Naţionlă vor fi deschide şi mâine, atât pe Bulevardul Pierre de Coubertin, cât şi pe strada Maior Coravu. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reducere la achiziţia de bilete, în sectoarele special dedicate lor, notează Dinamo, pe paginile oficiale.
Cu câteva zile înaintea derby-ului, oficialii lui Dinamo au decis să deschidă şi câteva sectoare din inelul al treilea, de la peluză, respectiv Tribuna a 2-a.
În partida tur, din Giuleşti, Dinamo şi Rapid au remizat, scor 1-1. Claudiu Petrila a deschis scorul pentru trupa antrenată la momentul respectiv de Neil Lennon, iar Astrit Selmani a egalat din penalty pentru „câini”. În urma acelui meci, Lennon a fost demis, fiind înlocuit ulterior de Marius Şumudică.
Zeljko Kopic, despre interesul Rapidului pentru Eddy Gnahore
Întrebat despre posibilul transfer al lui Eddy Gnahore la Rapid, antrenorul „câinilor”, Zeljko Kopic, a avut un mesaj tranşant la conferinţa de presă.
„(n.r: despre interesul Rapidului pentru Gnahore) Aceste zvonuri… pentru mine este jucătorul nostru, are contract până în vară, va vorbi cu oficialii noştri, cu preşedintele nostru, va lua o decizie, dar ştiu că în acest moment singurul lui focus este pe Dinamo, pe echipa noastră, pe performanţa lui şi asta e tot”, a spus Zeljko Kopic, la conferinţa de presă de dinainte de meciul cu Rapid.
Totodată, Kopic a dezvăluit, la conferinţa de presă organizată înaintea meciului cu Rapid, că Dinamo a pornit discuţiile pentru a face câteva transferuri în acest mercato.
În ultima vreme s-a vorbit despre posibilul transfer al lui Cisotti la Dinamo, în condiţiile în care mijlocaşul îşi încheie contractul cu Oţelul la finalul sezonului. Mijlocaşul a impresionat la echipa lui Dorinel Munteanu, iar Rapid şi FCSB s-au interesat şi ele de italianul de 31 de ani.
„Am pornit câteva discuții, să vedem anumite condiții, potențiale opțiuni. Noi ne întoarcem devreme din vacanță, pe 3 ianuarie. Cred că vom lucra bine și vom face câteva transferuri”, a declarat Zeljko Kopic la conferinţa de presă de dinainte de meciul cu Rapid.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEugen Neagoe a făcut anunțul: ”10-11 jucători, OUT! Cu vrăjeală și miniciuni nu poți să faci nimic”
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăO nouă înfrângere pentru Simona Halep la World Tennis League. Românca a ratat finala
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBukayo Saka a părăsit stadionul în cârje, după Crystal Palace – Arsenal 1-5
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția lui Joan Laporta, după ce Barcelona a semnat ”cel mai mare contract din istoria fotbalului”
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login