-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Mircea Rednic: ”Mă bucur, e un punct într-o deplasare grea”
- Pentru gazde a marcat Juri Cisotti (minutul 54), în timp ce pentru arădeni a punctat Cristi Mihai (minutul 38).
Chiar dacă echipa sa a condus, Mircea Rednic s-a declarat mulțumit de rezultatul final și a ținut să-și laude elevii pentru efortul depus.
”Am spus că o să fie un meci de angajament, dueluri multe. În prima repriză am fost mult mai prezenți, am avut trei contraatacuri foarte frumoase. Păcat că la ultima pasă nu am găsit soluția cea mai bună. Repriza a doua a fost mult mai echilibrată și am luat iar gol din fază fixă. Foarte ușor am primit golul, nu aveau voie să te surprindă.
Mă bucur, e un punct într-o deplasare grea și pregătim ultimul meci de acasă cu Botoșani.
Nu știu dacă au fost timorați, dar au fost relaxați. Ei trebuie să fie concentrați 95 de minute cât durează meciul. Ce mă îngrijorează, chiar dacă am avut vântul în spate, nu am reușit să avem ocazii.
Păcat, dacă eram puțin mai atenți puteam să intrăm cu 2-0 la pauză. Sunt foarte aproape locurile, cu o victorie poți să vizezi la play-off, iar cu o înfrângere încep scandările cu demisii. E echilibrat campionatul”, a spus Mircea Rednic.
VIDEO cu rezumatul partidei:
Etichete: liga 1 , uta , romania , mircea rednic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăE scandal! Laurențiu Reghecampf, după ”U” Cluj – FCSB: ”Mi se pare suspect. Dacă nu urmăresc fotbalul, n-au de unde să știe”
FCSB a fost învinsă, 0-1, de ”U” Cluj, meci la capătul căruia Laurențiu Reghecampf...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăIlie Dumitrescu a spus-o fără ocolișuri după U Cluj – FCSB și l-a luat prin surprindere pe Radu Naum: ”Asta sună destul de rău”
U Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0, luni seara, pe ”Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăAlex Chipciu, serie de declarații „spumoase” după U Cluj – FCSB. Ce a recunoscut la finalul meciului
Alex Chipciu (37 de ani) a oferit o nouă serie de declarații interesante, de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăGigi Becali a anunțat patru transferuri și a surprins pe toată lumea, după ”U” Cluj – FCSB! Radu Naum: ”Asta e tare de tot”
Gigi Becali (68 de ani) s-a declarat ”foarte mulțumit” după ”U” Cluj – FCSB,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login