
Edi Iordănescu a oferit declaraţii despre plecarea de la echipa naţională, plecare care s-a produs imediat după parcursul remarcabil al „tricolorilor” de la EURO 2024. Fostul selecţioner a dat cărţile pe faţă şi a subliniat că a fost o decizie asumată.
Edi Iordănescu a reuşit să califice naţionala la Campionatul European din Germania, acolo unde „tricolorii” au înregistrat rezultate uriaşe. Naţionala a reuşit să se califice în optimi, după ce a câştigat grupa din care au mai făcut parte Ucraina, Belgia şi Slovacia.
Edi Iordănescu, declaraţii despre plecarea de la echipa naţională
Edi Iordănescu a transmis că decizia de a pleca de pe banca echipei naţionale a fost luată cu adevărat imediat după EURO 2024, fiind analizată un timp mai îndelungat. Fostul selecţioner s-a declarat bucuros de reuşitele sale, şi a amintit de faptul că „tricolorii” au obţinut calificarea la turneul final din Germania, ca urmare a unui parcurs fără înfrângere în preliminarii.
Totodată, Iordănescu Jr a subliniat că echipa naţională are un potenţial uriaş şi jucătorii titulari îşi mai pot creşte nivelul de joc, în următoarea perioadă.
„(Vă pare rău acum că nu aţi mai continuat?) Fiţi sigur că sunt foarte asumat, de fel. Şi foarte analitic. A fost o decizie deloc uşoară. A fost o decizie gândită în timp şi poate, cu adevărat, decizia finală am luat-o în vară după Campionatul European. Mi-am asumat-o şi atunci când îmi asum rămân cu lucrurile bune şi cu fericirea că am dat un restart nu doar la echipa naţională ci la fotbalul românesc.

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSe pregătește lovitura: PSV negociază transferul lui Dennis Man
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei!
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăFederația Argentinei, reacție-fulger după ce Leo Messi s-a retras de la națională
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăMirel Rădoi pleacă de la Gaziantep alături de un român! Îi reziliază contractul după doar o lună: ”Cel mai slab”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login