Mihai Stoica a recunoscut că a fost impresionat de un jucător de la FCSB, după 0-0 cu Hoffenheim. Oficialul campioanei a lăudat prestația acestuia și l-a numit „fenomen”.
Este vorba despre Valentin Crețu, fundașul dreapta de la echipa lui Elias Charalambous. Acesta a avut o prestație soldiă în cadrul partidei din Germania.
Mihai Stoica, dat pe spate de Valentin Crețu! Ce a spus după Hoffenheim – FCSB 0-0
După meciul din Germania, Mihai Stoica a analizat inițial prestația roș-albaștrilor. Acesta s-a declarat mulțumit de jocul echipei antrenate de Elias Charalambous și a spus că poziția acesteia, din grupa principală a Europa League, este una „onorantă”.
De asemenea, „MM” a avut doar cuvinte de laudă și despre Valentin Crețu. Acesta a spus că fundașul își joacă cel mai bun fotbal din carieră și că pare că se va îmbunătăți în viitor, chiar dacă are 35 de ani.
„Şi poziţia pe care o vom ocupa la finalul etapei e onorantă. A fost o posesie a lor, dar ocazii nu prea. Ocaziile mari noi le-am avut. Când joci împotriva unui adversar din Bundesliga, ajunge şi el la poartă, dar nu ne-au ameninţat prea serios. Echipa noastră părea un zid pe fază defensivă.

Alte Sporturi
Exod în SuperLiga: 7 jucători sunt OUT de la echipă
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNu mai e cale de întoarcere! Gigi Becali a anunțat o plecare de la FCSB
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUnirea Slobozia și-a găsit antrenor, după despărțirea de Claudiu Niculescu!

/ 2 ore în urmăExod în SuperLiga: 7 jucători sunt OUT de la echipă
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login