„Trebuie să continuăm pe drumul acesta”
Nu ar trebui să avem nicio presiune, am făcut rezultate foarte bune până acum şi asta ar trebui să ne dea încredere. Avem calitate, suntem o echipă foarte bună şi trebuie să continuăm pe drumul acesta. E clar că venim că venim cu această idee şi mentalitate de a câştiga jocul. Cred că nu trebuie să ne gândim că vom fi calificaţi după acest joc. Trebuie să mergem şi la următorul mult mai montaj, să obţinem o victorie. De ce să ne limităm când putem fi în primele 8 echipe din Europa League? Eu sper să nu fie niciun motiv şi să ne găsim alibiuri în asta. Trebuie să jucăm foarte bine toţi cei care vom fi pe teren mâine. Trebuie să fim puternici şi să demonstrăm că suntem o echipă foarte bună. Rezultatele în această competiţie sunt foarte bune şi trebuie să le păstrăm.
Ne dorim foarte mult ca românii să fie alături de noi, sperăm să fie în număr cât mai mare în tribună. Tot ce s-a petrecut pozitiv în această vară să ne dea şi nouă un imblod şi să obţinem un rezultat frumos în Germania.
E un post neobşnuit pentru mine, oarecum mă scoate din zona mea de confort. Dar când faci acest lucru, asta te ajută să devii mai bun. Sper să joc şi să o fac 90 de minute cât mai bine”, a spus Vlad Chiricheş într-o conferinţă de presă.
FCSB, probleme de lot înaintea meciului cu Hoffenheim
FCSB a plecat în Germania, acolo unde o va întâlni pe Hoffenheim, în etapa a şasea a grupei principale din Europa League. Campioana României se află pe locul 10, cu 10 puncte, după primele 5 meciuri, iar jucătorii lui Charalambous sunt foarte aproape de a-şi asigura prezenţa în primăvara europeană.
Meciul cu Hoffenheim nu îi prinde însă în cel mai bun moment pe jucătorii campioanei României. Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, dezvăluia că antrenorul cipriot nu se va putea baza pe mai mulţi jucători la meciul de joi seară.
În primul rând, Daniel Bîrligea este suspendat, după eliminarea din meciul cu Olympiacos. De asemenea, Ngezana şi Edjouma au probleme medicale şi vor rămâne la Bucureşti.
Nici Adrian Şut nu este 100%, din cauza unei entorse minore, dar mijlocaşul va face însă deplasarea în Germania, în ciuda faptului că sunt şanse mici ca acesta să joace.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDarius Olaru, tot mai aproape de transfer: „O țintă atractivă”
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Dinamo, e a doua cea mai bună echipă din România”. Concluzia după derby-ul de pe Arena Națională
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAnunț de impact în lumea boxului, a doua zi după ce Oleksandr Usyk l-a învins a doua oară pe Tyson Fury
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Mi-a spus că am fi avut penalty”. Marius Șumudică a dezvăluit discuția cu arbitrul de la Dinamo – Rapid
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login