-
Champions League: Atalanta – Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: Csikszereda – Metaloglobus, marți, 17:00, DGS 1
CFR a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Louis Munteanu (45+2), după ce portarul Edvinas Gertmonas a respins lovitura de pedeapsă executată tot de atacantul echipei din Gruia.
Louis Munteanu, după U Cluj – CFR Cluj: ”Nu sunt campioni cu acest meci”
U Cluj a reuşit să înscrie de trei ori în decurs de 20 de minute, după pauză, prin fundaşul argentinian Lucas Masoero (51, 58) şi prin Vladislav Blănuţă (69), care a şutat pe sub portarul Otto Hindrich.
Golul lui Virgiliu Postolachi (83), după ce tot el trimisese la aceeaşi fază în bară cu capul în urma unui corner, a animat finalul partidei, dar ”Șepcile Roșii” au obţinut victoria şi au revenit pe primul loc.
La flash-interviu, Louis Munteanu a declarat că-și dorește ca derby-ul Clujului să aibă loc și în play-off, însă a trimis și o ”săgeată” către rivali, cărora le-a transmis că această victorie nu-i face campioni.
”Un meci slab din partea noastră, am marcat cu noroc în prima repriză. La pauză, Mister ne-a spus să intrăm bine, să punem presiune, dar am luat golul. Nu vine (n.r.- Dan Petrescu) după meciuri în vestiar. Ne doream victoria, nu sunt campioni (n.r.- cei de la U Cluj) cu acest meci, drumul e lung și totul se va decide în play-off.
E o echipă bună, e un derby, vreau să fie în play-off. M-au impresionat suporterii, să sperăm că terminăm anul cu victorii. Emoții constructive, e foarte frumos în derby”, a spus Munteanu.
VIDEO Rezumat U Cluj – CFR Cluj 3-2
Clasamentul SuperLigii
![]()
Etichete: u cluj cfr cluj , louis munteanu , jucator cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmă”Telenovela” cu Barcelona s-a terminat! Cristi Chivu a făcut anunțul
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1 Handbal: Brest – CSM București, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăMaghiarii anunță: încă două nume noi la Dinamo, după Nuno Campos!
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1 Handbal: Brest – CSM București, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăS-a pus cu ”burta pe carte” ! S-a dus să studieze la Harvard, după ce nu a fost convocat pentru Mondial
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1 Handbal: Brest – CSM București, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăS-a pus cu ”burta pe carte” ! S-a dus să studieze la Harvard, după ce nu a fost convocat pentru Mondial
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1 Handbal: Brest – CSM București, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login