-
Cupa României: Borcea – FCSB, joi, 20:30, DGS 1
-
Cupa României: Ceahlăul – CFR, joi, 18:00, DGS 1
Ploieștenii se așteptau la un meci mare, mai ales că au jucat pe ”Ilie Oană”, plus că le puteau semna sentința oltenilor. numai că trupa lui Costel Gâlcă a fost cea care a marcat.
- Ștefan Bană (min. 56) și Lyes Houri (min. 87) au marcat ambele goluri ale partidei. Cele două echipe vor juca sâmbătă ”revanșa”, de data asta în SuperLiga, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Sanjin Alagic: ”Dacă marca Moussaki, poate altul era rezultatul final”
Alagic a tras primele concluzii după duelul din competiția KO și a rămas surprins de modul în care s-a desfășurat partida.
”Suntem puțin dezamăgiți, pentru că noi credem că meritam mai mult, Am stat bine în teren, am controlat partida în prima repriză, aveam senzația că putem câștiga.
Am avut o mare ocazie de a marca, în prima repriză, prin Moussaki, care a trimis în bară. Dacă marca, poate altfel se juca.
Apoi, în repriza a doua, le-am dat două cadouri. Am primit două goluri stupide, să fim sinceri. Lipsă de disciplină tactică. Să iei două astfel de goluri, la un asemnea nivel, este stupid.
Ne-am creat ocazii, dar nu am marcat, am stat bine în teren, dar am pierdut de data asta. Sunt puțin dezamăgiți, dar avem tei zile pentru a juca iar cu Craiova și pentru a ne lua revanșa”, a spus Alagic.
Costel Gâlcă: „Spre deosebire de alte meciuri, am avut un echilibru defensiv mai bun”
În urma rezultatului înregistrat, Universitatea Craiova și-a păstrat șansele pentru calificarea în sferturile Cupei României, după ce în prima etapă a competiției a pierdut la Buzău, cu Metalul, scor 0-1.
Costel Gâlcă, antrenorul grupării din Bănie, a declarat la finalul partidei că echipa pe care o antrenează a făcut un meci foarte bun din punct de vedere defensiv.
„Era important pentru noi să câștigăm astăzi, să avem opțiuni pentru a ne califica în Cupa României. A fost un meci destul de greu. Petrolul nu ne-a lăsat să avem destule spații, însă am reușit să câștigăm.
Am fost mai eficienți, am avut un echilibru defensiv mult mai bun față de alte meciuri. Am spus-o și înainte, toți care fac parte din lot au șansa să joace și în Cupă și în campionat.
Bană a muncit foarte mult, a fost prezent în careu și a reușit să și marcheze. Mă bucur pentru el. Am spus de la început că dorim să câștigăm Cupa României.
Nu vreau să mai vorbim de rezultatul de la Buzău, nu mai vreau să ne uităm înapoi, trebuie doar înainte. Sper să facem un meci perfect în apărare și în weekend, tot cu Petrolul și să câștigăm cele trei puncte.”, a spus Costel Gâlcă, la flash-interviu.
Clasamentul grupei B din Cupa României
VIDEO rezumat Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova 0-2
Etichete: mehmet topal , sanjin alagic , petrolul – universitatea craiova 0-2 video , sanjin alagic petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăFlorin Prunea ştie decizia pe care o va lua Neluţu Varga în privinţa viitorului lui Dan Petrescu: „Sunt convins”
Florin Prunea e de părere că nu se pune problema demiterii lui Dan Petrescu....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăPep Guardiola l-a contrazis pe Erling Haaland, după ce Man. City a pierdut al 9-lea meci din ultimele 12
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăDinamo – Rapid, Live Video, 20:00, DGS 1. Derby cu mize mari: „Câinii” pot urca pe 1, giuleștenii pe loc de play-off!
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăReal Madrid – Sevilla, LIVE VIDEO, 17:15, Digi Sport 1. ”Galacticii” pot trece peste Barcelona în clasament
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login