
Cătălin Cîrjan este dezamăgit de remiza obţinută de Dinamo în meciul cu Sepsi, scor 1-1, pe Arcul de Triumf. „Câinii” au condus cu 1-0 mai bine de 90 de minute, dar covăsnenii au reuşit să egaleze dintr-un penalty în prelungirile partidei.
Cu acest punct, Dinamo ajunge la 29 de puncte, dar echipa lui Zeljko Kopic a ratat ocazia de a trece, pentru moment, pe primul loc din Liga 1.
Cătălin Cîrjan, după Dinamo – Sepsi 1-1: „Am jucat ca o echipă şi s-a văzut asta”
Fostul jucător de la Arsenal este dezamăgit că Dinamo nu a obţinut toate cele trei puncte, dar este de părere că echipa din Ştefan cel Mare este pe drumul cel bun.
El a evidenţiat parcursul foarte bun din acest sezon şi le-a răspuns celor care l-au criticat la începutul sezonului că a ales Dinamo, după despărţirea de Rapid:
„Prima repriză foarte bună, am început meciul foarte bine. Din păcate, acelaşi lucru: ne creăm ocazii, marcăm doar un gol şi după primim gol. Suntem dezamăgiţi, puteam fi pe primul loc, dar mergem înainte. Cred că am ieşit foarte montaţi, s-a văzut în prima repriză. Am jucat ca o echipă şi cred că s-a văzut asta.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPe cine a remarcat selecționerul Georgiei, după 1-1 cu România
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPresa din Georgia, fără dubii! Jucătorul României care a fost remarcat: ”A dezamorsat pericolul”
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFără dubii: a numit cel mai bun ”Tricolor” din meciul Georgia – România 1-1! ”Mi-a plăcut foarte mult”
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCraioveanu s-a convins după Georgia – România și l-a contrazis pe Hagi: un jucător trebuie înlocuit: ”Să nu se supere”
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login