
Arădenii au condus la pauză, însă până la final avantajul s-a disipat și oltenii au plecat cu toate cele 3 puncte, datorită prestației lui Mitriță.
Golul decisiv a venit după un penalty, în urma unui henț al lui Hrezdac.
Ce spune Mircea Rednic după UTA – Universitatea Craiova 1-2
Rednic a remarcat dăruirea arătată de jucători, însă e nemulțumit de lipsa de eficacitate arătată în fața porții.
„E o seară tristă, nu cred că meritam să pierdem la felul cum am jucat. Am avut 17 șuturi spre poartă, 7 pe poartă. Ei au avut o centrare și un penalty la limită.
Cred că la felul în care am jucat meritam mai mult, dar ăsta e fotbalul, tu ratezi și ei marchează. Au fotbaliști cu calitate, care pot să facă diferența. Nu l-am blocat pe Mitriță, știam ce urmează să facem.
Ne-a lipsit al doilea gol. Au fost momente în care ne-am precipitat. Ne trebuie mai multă încredere în noi. Și eu, și suporterii ne-am fi dorit mai mult, dar ca atitudine nu am ce să le reproșez.
În primul rând urmează meciul de la Cluj. Am avut program greu, ne-am comportat bine, dar nu au fost rezultate. E fotbal, trebuie să încurajez jucătorii, îmi e ciudă, am fi meritat mai mult astăzi”, a spus Mircea Rednic.
UTA urmează să joace în etapa viitoare contra celor de la Universitatea Cluj, în deplasare.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăGigi Becali i-ar putea oferi 750.000 de euro salariu unui jucător pe care vrea să-l transfere
Denis Drăguș ar putea deveni noul atacant al celor de la FCSB, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăTănase și Vali Crețu, excluși din lotul FCSB. Gestul care l-a scos din sărite pe Marius Baciu
Decizia tehnicianului vine după mai multe episoade petrecute la antrenamente în această săptămână. Cei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăOut de la FCSB după 7 ani: ”Și-a permis să facă anumite gesturi”
Informația a fost confirmată de Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, care a dezvăluit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăFerrari joacă ofensiv la Monza. Veste bună pentru Hamilton și Leclerc
Potrivit celor de la Ferrari, noul motor a trecut cu succes programul de validare...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login