-
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Gruparea ardeleană a deschis scorul prin Alin Fică (81), autorul unui şut de la 18 metri, iar oaspeţii au egalat prin sârbul Borisav Burmaz (90), care a reluat în plasă din câţiva metri centrarea lui Andrei Borza.
Marius Șumudică, după CFR Cluj – Rapid: ”Meritam să câștigăm”
La flash-interviu, Marius Șumudică s-a felicitat pentru că l-a introdus în teren pe Burmaz în minutul 86 în locul lui Manea, iar sârbul a smuls un punct în ultimul minut.
De asemenea, antrenorul Rapidului le-a mulțumit numeroșilor suporterilor care au încurajat echipa giuleșteană în Gruia.
”Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulțumit. Dar meritam să câștigăm, per total sunt nemulțumit. Am avut ocaziile clare, am avut bară, Hasani, Borza. Dacă luăm ocaziile, ne-au aparținut.
Mă bucur pentru rezultat, nu pierdem iar, la o echipă puternică. Orice punct e important, dar nu are nicio valoare dacă nu vom câștiga cu Petrolul, unul dintre cele mai vechi derby-uri din România.
Am fost inspirat că l-am introdus pe Burmaz și am scos un fundaș central, am schimbat sistemul. Îi felicit pe cei care au intrat de pe bancă. Rapid are un lot complet, foarte bun. Sunt foarte bucuros că cei de pe bancă nu sunt nemulțumiți și asta mă ajută în pregătirea echipei.
Dacă ar fi nemulțumiți, am avea probleme. Dar am un lot cuminte. Rapid e un club iubit, cu fani în toată țara. Le mulțumesc, au venit în număr mare. Mă simțeam dator față de ei dacă pierdeam astăzi. Drumul de întoarcere e greu, dureros, dacă pierzi. Dar le-am făcut o bucurie și Rapidul crește de la zi la zi.
Dacă ne uităm la punctele din deplasare, suntem în primele 4-5. Nu câștigam acasă, asta era problema. Ne apropiem, sper ca la final să fim în primele 6. Eu cred că Rapid are un lot ok si merită să facă parte din primele 6, la fel ca CFR”, a spus Șumudică.
- CFR e neînvinsă de şapte meciuri, în care a înregistrat trei victorii şi patru remize.
- Rapid nu a pierdut de cinci etape, în care a adunat trei succese şi două rezultate de egalitate.
VIDEO Rezumat CFR Cluj – Rapid 1-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: marius sumudica , antrenor rapid , cfr cluj rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăProgramul complet al Marelui Premiu al Statelor Unite! Leclerc, cel mai rapid în primele două antrenamente
Formula 1 schimbă continentul, la finalul acestei săptămâni urmând să aibă loc Marele Premiu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Am vorbit trei ore, ne-am spus unele lucruri!” Bergodi a explicat cât de aproape a fost de plecarea de la U Cluj
Universitatea Cluj a reușit să câștige cu 3-0 pe terenul celor de la Corvinul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă50.000.000 de euro pentru Alexandru Stoian! FCSB a luat decizia
Alexandru Stoian (18 ani) este unul dintre cei mai atractivi jucători de la FCSB...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBarcelona, mesaj special pentru Leo Messi, după ce a câștigat Premiul ”Prințesa de Asturia”: ”Legătură indestructibilă”
Leo Messi (39 de ani) a primit vineri, 23 octombrie, la Oviedo, Premiul ”Prinţesa de...
De admin

You must be logged in to post a comment Login