-
Elite League U20: Italia – România, marți, 15:00, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Ungaria – Germania, marți, 21:45, DGS 1
Americanca a participat la turneul ”Creator Clasic”, din cadrul circuitului profesionist de Golf, și toată lumea se aștepta să încheie pe ultima poziție, inclusiv ea.
Paige Spiranac, fericită pentru că a luat decizia de a reveni în golf
Aproape de final de an, Paige a ieșit public și a recunoscut că decizia pe care a luat-o în 2024, aceea de a se antrena mai mult și de a reveni în competiții a fost una foarte bună.
Galerie Foto
”Am fost rugată, destul de mult, să postez mai mult conținut despre golf, hahaha, și e amuzant pentru că acesta este primul an de ceva vreme în care chiar am exersat serios, am jucat pe câteva terenuri foarte faine și am regăsit dragostea pentru acest joc ❤️.
Am jucat mai mult anul acesta, decât în ultimii ani și, sincer, joc mai bine ca niciodată. Am iubit întotdeauna golf-ul, dar a fost o relație de tip ‘dragoste/ură’, cu siguranță ceva cu care ne putem identifica cu toții uneori, haha.
Scorurile mele erau mereu legate de valoarea mea ca persoană și, de obicei, nu prea mă mai distrez. Până anul acesta. Sunt atât de pasionat[ de acest joc și ar fi trebuit să împărtășesc mai mult din asta aici!
O voi face de acum înainte”, a fost mesajul postat de Spiranac pe social media.
Paige Spiranac, locul nouă, la revenirea într-un turneu de golf
Galerie Foto
”Sunt marea favorită să termin pe ultimul loc”, glumea Paige Spiranac, înaintea competiției. Pe teren, însă, lucrurile au stat diferit.
Paige Spiranac a reușit să încheie turneul pe locul nouă, din 16 participanți.
”Nu exista un alt loc în care urmăritorii noștri ne puteau vedea față în față, așa că această oportunitate, de a fi împreună cu toții, într-o competiție profesionistă, e extraordinară. E special atât pentru noi, cât și pentru fani. A fost o nebunie, o experiență extraordinară”, a declarat Paige Spiranac după turneu, potrivit Sports Skeeda.
Etichete: golf , paige spiranac , paige spiranac golf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmă„Am vrut să tac, dar…” Întrebarea care l-a enervat pe Gică Hagi, înaintea meciurilor din Liga Națiunilor: „Să ne lăsăm”
Gică Hagi, în timpul unei conferințe de presă/ FRF TV Adaugă-ne ca sursă preferată...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăO echipă românească în finala Europa League la București? Gică Hagi crede în acest vis: „Trebuie să încerce!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Selecționerul României, Gică Hagi,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăGică Hagi a făcut anunțul despre situația lui Drăguș: „El știe cel mai bine, e decizia lui!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Selecționerul Gică Hagi a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăI-au dat salariu 2.000.000 € pe an, dar s-au convins după patru meciuri: OUT! Numele înlocuitorului, anunțat
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login