Supranumit ”Împăratul”, Adriano a fost unul dintre cei mai talentați atacanți ai generației sale, însă viața extrasportivă l-a tras în jos și i-a încheiat cariera prematur.
Adriano, beat pe străzile Braziliei
Retras din fotbalul european în 2011, pe vremea când avea doar 29 de ani, Adriano continuă să trăiască în patima alcoolului. Acesta a fost filmat de unul dintre tovarășii săi, în timp ce se relaxa cu o bere în mână și desculț.
Viciile brazilianului au început să prindă contur în 2004, după ce acesta și-a pierdut tatăl.
”Tatăl lui Adriano a decedat, după ce a fost împușcat în cap. A fost o moarte prematură, după care fiul său a cunoscut decăderea. Stilul de viață nu se mai potrivea cu cel al unui sportiv de performanță. A început să bea foarte mult și să lipsească de la antrenamente”, relata din presa din Regat în 2023.
Parteneriat de vis cu Mutu la Parma
Renumit pentru abilitățile sale tehnice excepționale, forța fizică și puterea de a marca goluri din poziții imposibile, Adriano a făcut un parteneriat de top cu românul Adi Mutu la Parma, în sezonul 2002/2003.
Mutu s-a transferat ulterior la Chelsea, iar Adriano la Inter, formație cu care avea să cucerească de 4 ori titlul.
Cu 27 de goluri în 48 partide pentru naționala Braziliei, Adriano a mai evoluat în fotbalul european la AS Roma și Fiorentina.
Ultima echipă la care a fost legitimat a fost Miami United, în 2016. Faimosul atacant din Țara Cafelei a terminat pe locul 6 (2004), respectiv 7 (2005) în bătălia pentru Balonul de Aur.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJackpot! Ce prime primesc jucătorii lui FC Botoșani, după ce au ”îngenunchiat-o” pe FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSpecialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a aflat! Cuvintele care i-au fost spuse lui Cristiano Ronaldo, înainte de startul negocierilor pentru revenirea în Europa
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCele trei echipe pe care Florin Prunea nu le vrea pentru România în preliminariile CM 2026
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login