-
La Liga: Real Madrid – Barcelona, sâmbătă, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Dinamo, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Formația sa a jucat încă din minutul 22 în inferioritate numerică, după ce Abdul Mumin, care a comis un fault foarte dur, a fost eliminat.
Chiar și așa, Rayo Vallecano a reușit să obțină victoria, întrucât Sivera și-a trimis mingea în propria poartă, în minutul 80.
Andrei Rațiu, notat cu 7.9 pentru prestația din Rayo Vallecano – Alaves
Andrei Rațiu a bifat toate minutele în confruntarea din etapa a 11-a, iar românul a avut o prestație bună, notată cu 7,9 de specialiștii de la Sofascore.
Este al doilea cel mai mare calificativ acordat în acest meci. Doar colegul său dintre buturi, Augusto Batalla, a primit o notă mai mare, 8.2!
Având în vedere inferioritatea numerică, ”Sonic” a făcut un meci solid din punct de vedere defensiv: a câștigat șapte din 13 dueluri, a avut două tackling-uri, o intercepție, a fost driblat doar o dată și a reușit 35 din cele 37 de pase încercate.
Mai mult, românul a fost aproape să și înscrie! În minutul 89, acesta a controlat frumos balonul, însă a șutat în bară, după cum au relatat cei de la Mundo Deportivo.
În urma acestui rezultat, Rayo Vallecano a acumulat 16 puncte și a urcat până pe locul 7 în clasament. De partea cealaltă, Alaves a ajuns la cinci înfrângeri consecutive și este pe 14.
Etichete: andrei ratiu , rayo vallecano alaves
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJadon Sancho a refuzat transferul în Spania! Salariul colosal cerut de la Getafe
Jadon Sancho este liber de contract din această vară, după despărțirea de Manchester United,...
De Simina PREDA -

/ o oră în urmăErling Haaland pleacă de la Manchester City într-un singur campionat: agenții au început deja discuțiile
Erling Haaland (26 de ani), atacantul numărul 1 de la Manchester City, a decis...
De admin

You must be logged in to post a comment Login