Connect with us

Alte Sporturi

Cum a reacționat Constantin Grameni după ce a aflat că galeria Rapidului va susține naționala U21 în Giulești + Ce așteaptă de la Louis Munteanu dacă ”tricolorii” mici se califică la Euro

Grameni este optimist înaintea meciului decisiv pentru primul loc din grupa E și speră ca istoria din confruntările naționalei mari să se repete și în duelul ”tricolorilor” mici.

[embedded content]

”(n.r Vă gândiți la similitudinea asta cu Elveția, cu echipa mare?) Da, sperăm să învingem și noi. La echipa mare era tot așa, locul 1 din grupă pus în joc. Am văzut meciul împreună, că eram în Elveția atunci.

Normal că ne gândim și sperăm să câștigăm și noi 1-0, 2-1, nu contează scorul, să luăm cele 3 puncte și să terminăm acolo, pentru că asta contează cel mai mult”, a declarat Grameni.

Constantin Grameni: ”Suntem mult mai bine pregătiți, mai bine închegați”

Mijlocașul Rapidului e de părere că în meciul de marți, naționala va avea o altă abordare și va reuși să obțină un rezultat diferit față de cel din tur.

Da, meciul de la ei… ne-au egalat pe final, nu mai are rost să mai spunem cum, că a văzut toată lumea. E un lucru în plus să ne motiveze. Am demonstrat acolo că suntem o echipă foarte bună. Eu zic că în meciul acela am fost superiori, chiar dacă poate ei au avut inițiativa, ăsta a fost planul nostru tactic. Eu zic că față de meciul acela noi suntem mult mai bine pregătiți, mult mai bine închegați și suntem o echipă mai bună decât atunci.

Nu ne-am gândit la asta. Ne-am gândit doar la meci, la adversarii noștri, care sunt o echipă puternică. Nu ne-am gândit cum ne vom bucura. Vom vedea pe moment dacă va fi cazul. Prima dată trebuie să intrăm pe teren la 200% și să luăm cele trei puncte”, a completat jucătorul transferat de giuleșteni în acest an.

Louis Munteanu, așteptat să ofere o cinste colegilor

Louis Munteanu, atacantul celor de la CFR Cluj, a reușit un hat trick în ultima partidă a naționalei de tineret, scor 6-2, cu Muntenegru. Constantin Grameni a declarat că așteaptă o cinste din partea fostului său coleg de la Farul.

”(n.r I-ați promis ceva lui Louis dacă o să mai marcheze, că e în formă maximă?) Nu i-am promis noi nimic, el să ne promită nouă ceva, să ne cinstească dacă câștigă și dacă ne calificăm, că e căpitanul echipei”, a spus Grameni.

Grameni, ”peste tot acasă” cu naționala

Grameni se va simți ca ”acasă” în meciul cu Elveția. În afara faptului că partida se va disputa pe arena din Giulești, suporterii rapidiști și-au anunțat prezența pentru a susține reprezentativa de tineret a României.

”(n.r Speri la un sold-out în Giulești?) Normal că îmi doresc să fie sold-out. Împreună cu colegii ne uităm și noi pe vânzarea biletelor, pentru că sperăm să fie stadionul plin.

Am înțeles că vin și suporterii Rapidului să susțină naționala și mă bucură acest lucru, pentru că am experimentat atmosfera de pe Giulești și ca jucător al Rapidului. Sperăm ca stadionul să ne împingă de la spate, să ne dea aripi și să ne poarte spre o victorie importantă”, a menționat internaționalul român.

Naționala României U21 ocupă primul loc în grupa de calificare pentru Campionatul European, la un punct distanță de reprezentativa Elveției, respectiv 2 de Finlanda. Doar o victorie le garanteză ”tricolorilor” prezența la turneul final, deși și o remiză este de ajuns, dacă finlandezii nu îi înving pe cei din Muntenegru.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi