
Totul s-a întâmplat într-un moment foarte bun al carierei pentru Kirkland, când se pregătea să joace în al optulea meci la rând în NHL. După mai bine de 6 ani petrecuţi în AHL, actualul jucător de la Flames spera ca perioada de la Ducks să reprezinte momentul de cotitură al carierei.
„Munceşti din greu ani de zile şi după se întâmplă asta. Într-un astfel de moment te aşezi şi îţi spui că eşti norocos că eşti în viaţă, nu mai vorbim de jucat la nivel profesionist”, spunea Kirkland în urmă cu un an.
Justin Kirkland: „E ceva special! Îmi trăiesc visul din copilărie”
Din fericire pentru acesta, revenirea la Calgary Flames, dar şi golul marcat în meciul cu Edmonton Oilers, finalista sezonului trecut, îl face să spere că îşi va face un nume în NHL, mai ales după ce le-a ţinut piept unor jucători de top, precum Connor McDavid:
„Evident, este cel mai bun jucător din lume, dar asta mă motivează şi mai mult. Vreau să demonstrez în faţa unor astfel de jucători. Este o seară fantastică.
Vreau să fiu în NHL. Acum îmi trăiesc visul din copilărie. E ceva special. Aici e locul în care vreau să fiu”, a mai spus Justin Kirkland.
Calgary Flames, echipa lui Justin Kirkland, are un început perfect de sezon. Cu trei victorii în primele trei meciuri, echipa lui Ryan Huska s-a impus în meciurile cu Vancouver Canucks, Philadelphia Flyers şi Edmonton Oiles. Pentru Flames urmează meciul de pe teren propriu cu Chicago Blackhwaks.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFăcut praf de Gigi Becali la FCSB, a ajuns ”unul dintre cei mai importanți jucători din prima ligă”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Lăcătuș a vorbit despre situația de la Steaua, ultima clasată din Liga 2
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe urmează la Arena Naţională, pentru finala Europa League 2028. Anunţul primarului Ciprian Ciucu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe urmează la Arena Naţională, pentru finala Europa League 2028. Anunţul primarului Ciprian Ciucu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login