
Calgary Flames nu l-a uitat pe Johnny Gaudreau. Fostul jucător al canadienilor a încetat din viaţă pe 29 august, la doar 31 de ani, după ce un şofer beat l-a accidentat mortal în timp ce hocheistul mergea pe bicicletă. Şi fratele său, Matthew Gaudreau, în vârstă de 29 de ani, a încetat din viaţă.
Johnny Gaudreau a evoluat în NHL la Calgary Flames în perioada 2014-2022, după care a semnat cu Columbus Blue Jackets. Pentru formaţia din Canada, Gaudreau a fost un adevărat idol, iar fanii nu l-au uitat nici după ce acesta a plecat la Columbus.
Calgary Flames nu l-a uitat pe Johnny Gaudreau! Tribut emoţionant pentru fostul număr 13
În primul meci oficial din acest sezon pe teren propriu, Calgary Flames a pregătit un moment extrem de emoţionant în memoria lui Johnny Gaudreau. Înaintea meciului cu Philadelphia Flyers, clubul canadian a prezentat un video special cu mai multe goluri marcate de Gaudreau.
În timp ce golurile lui Gaudreau rulau pe ecranul uriaş din Saddledome, pe gheaţă erau luminate zonele din care fostul jucător marca. De asemenea, au rulat şi imagini din afara arenei, cu fanii care i-au adus un ultim omagiu celui poreclit „Johnny Hockey”.
Momentul special în memoria lui Gaudreau s-a încheiat cu proiectarea numărului 13, numărul purtat de acesta atât la Calgary, cât şi la Columbus, la centrul terenului, în timp ce, pe fundal, se auzea celebra melodie a lui Chuck Berry, Johnny B. Goode.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReghecampf pune presiune pe Daniel Pancu înaintea derby-ului FCSB – Rapid
Tehnicianul a recunoscut că giuleștenii pornesc cu prima șansă, datorită rezultatelor din ultima perioadă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPrunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”
Component al Generației de Aur, Florin Prunea a participat alături de România la patru...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB ar urma să se despartă de încă un jucător important. Are salariu de 25.000 de euro pe lună
Oficialii campioanei României ar vrea să ajungă la un acord cu fotbalistul pentru rezilierea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRomânia are un nou selecționer! Cine este alesul FRH
Bogdan Voina, președintele Federației Române de Handbal, l-a ales pe Sandu Iacob pentru a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login