-
Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1
-
Nations League: Israel – Franța, joi, 21:45, DGS 2
Singura problemă a lui Dinamo este litigiul cu Vasile Șiman, fostul patron de la Sportul Studențesc, privind transferului lui Ionuț Șerban, din 2013.
Andrei Nicolescu, anunț despre ieșirea din insolvență: ””Mai avem doar dosarul cu domnul Șiman, pe 14 octombrie”
Andrei Nicolescu a fost prezent în studioul emisiunii Fotbal Club și a dat mai multe detalii despre acest subiect. De asemenea, oficialul celor de la Dinamo a transmis că nu mai există nicio datorie în acest moment, iar situația este stabilă din punct de vedere financiar.
”Mai avem doar dosarul cu domnul Șiman, pe 14 octombrie, va fi cu cale de atac, să vedem dacă se va rezolva. Din ce am înțeles acea creanță este făcută înainte de prima procedură de insolvență. Apoi a fost și o perioadă în care fotbalistul nu a avut contract, să vedem.
Nu avem datorii, totul este plătit la timp. Dinamo nu a găsit bani, este vorba de proiect, de unii aomeni care s-au alăturat acestui proiect și care încearcă să readucă Dinamo unde era. Lucrurile s-au stabilizat acum un an, avem bani, dar nu toți care ne trebuie.
Dinamo produce, nu trebuie susținut 100 %. Dinamo vinde, are ticketing, contracte de branding. În proiectul pe care l-am pus inițial pe masă mai trebuiau 12 milioane de euro în 3 ani, în afară de acele venituri.
Acum investițiile sunt undeva la 7.500.000 euro, anul trecut și anul ăsta, ele sunt făcute pentru a stabiliza clubul”, a spus Andrei Nicolescu.
Dinamo a semnat în 2013, prin Constantin Anghelache, președintele de atunci al clubului, un contract, valabil 7 ani, cu Ionuț Șerban, pe atunci la Sportul Studențesc. Mijlocașul a venit gratis în Ștefan cel Mare, dar cu condiția ca la revânzare Vasile Șiman, finanțatorul „studenților” să se aleagă cu un milion de euro.
Etichete: dinamo , insolventa , andrei nicolescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBogdan Andone nu s-a mai abținut, după FC Argeș – UTA 0-1: ”Slab, foarte slab”
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad, scor 0-1, în cadrul etapei 13...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBorussia Dortmund – Eintracht Frankfurt 0-0, ACUM, la Digi Sport 4. Meci tare în Germania! Programul zilei
Etapa cu numărul 7 din Bundesliga a început vineri, cu meciul dintre Stuttgart și...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Argeș nu mai bate pe nimeni! Căpitanul piteștenilor a venit cu explicații, după înfrângerea cu UTA
FC Argeș a pierdut la Mioveni în fața celor de la UTA, scor 0-1,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCSB – Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Ce ocazie ratează Juri Cisotti! Început de derby în forță
FCSB și Rapid se înfruntă ACUM, în direct la Digi Sport 1, în derby-ul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login