
În urmă cu 25 de ani, în 1999, șase dintre fanii lui PAOK și-au pierdut viața într-un accident rutier care a avut loc în timp ce se întorceau de la Atena, unde și-au susținut echipa la un derby cu Panathinaikos.
Pentru că au dorit să îi comemoreze pe cei șase suporteri care și-au pierdut tragic viața, elenii au primit permisiunea din partea UEFA ca înaintea duelului cu cei de la FCSB să țină un moment de reculegere, au scris jurnaliștii de la gazzeta.gr.
Este un gest pe care îl fac în fiecare an, în meciul care este cel mai apropiat de data accidentului, 4 octombrie. Astfel, jucătorii vor ieși de la vestiare cu mai multe coroane de flori, pe care le vor lăsa în fața peluzei.
Grecii, condiții dure de securitate
Suporterilor FCSB li s-a cerut să se întâlneascpă la Poarta 11 a portului din Salonic, de unde au fost preluați gratuit de câteva autocare puse la dispoziție de cei de la PAOK și duși la stadionul supranumit ”Iadul Negru”.
Echipa gazdă a făcut și câteva precizări clare, printre care se numără: interzicerea materialelor pirotehnice de orice fel sau sancționarea drastică a aruncării obiectelor pe teren, dar a promis și măsuri imediate în cazul în care suporterii vor afișa bannere cu conținut rasist, politic sau sexual.
Suporterii de la PAOK, vestiți în Europa
Ultrașii de la PAOK sunt cunoscuți, cel puțin în zona balcanică, drept unii dintre cei mai periculoși. Atmosfera este sporită și de melodia care de aude pe tunelul de ieșire: ”Hells Bells”, de la trupa AC/DC.
Duelul dintre elevii lui Răzvan Lucescu și cei ai lui Elias Charalambous va putea fi urmărit și pe iAMsport.ro, în format LIVE score, joi, 3 octombrie, de la ora 22:00.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Alte Sporturi
Lovitură: Gigi Becali, amendat de FRF!
Alte Sporturi
Lovitură: Gigi Becali, amendat de FRF!
Alte Sporturi
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDaniel Pancu a spus-o ÎN DIRECT, după plecarea lui MM Stoica de la FCSB
MM Stoica (61 de ani) a plecat de la FCSB, după ce a colaborat...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDaniel Pancu a spus-o ÎN DIRECT, după plecarea lui MM Stoica de la FCSB
MM Stoica (61 de ani) a plecat de la FCSB, după ce a colaborat...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură: Gigi Becali, amendat de FRF!
Gigi Becali (68 de ani) a fost amendat de Comisia de Disciplină a Federației Române...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură: Gigi Becali, amendat de FRF!
Gigi Becali (68 de ani) a fost amendat de Comisia de Disciplină a Federației Române...
De admin


You must be logged in to post a comment Login