
După un început extrem de modest de sezon, dar deloc necaracteristic pentru FCSB în ultimele sezoane, campioana României a făcut un nou pas greșit în etapa cu numărul 10, în fața celor de la Petrolul Ploiești.
În avantaj din minutul 3, datorită lui Alex Băluță, dar în inferioritate numerică din minutul 30, din cauza lui Mihai Popescu, formația bucureșteană a scăpat victoria printre degete în ultimele secunde.
Tocmai fostul atacant al FCSB, Alex Tudorie, a profitat de o eroare a lui Ștefan Târnovanu și a înscris în minutul 90+4, stabilind scorul final al partidei din Ghencea, 1-1.
Avram i-a dat dreptate lui Vidican, MM Stoica și-a ieșit din minți
În urma jocului, însă, cei din tabăra campioanei au început să reclame arbitrjul. A fost în special contestată faza reușitei lui Tudorie, la care au fost acuzate două faulturi, asupra lui Șut și asupra lui Târnovanu.
Analizând fazele, Marius Avram i-a contrazis pe cei de la FCSB și a transmis că arbitrul Rareș Vidican ar fi judecat mai toate fazele corect. Verdict care realmente l-a scos din sărite pe MM Stoica.
”Cine este Marius Avram? Hai, lasă-mă! Dacă ajung să comentez ce spune Marius Avram… Îmi plăcea de el, până am văzut că spune niște bazaconii… Și ce dacă a fost arbitru internațional?!”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Kyros Vassaras, de asemenea de partea centralului
Cum era și de așteptat, de altfel, Kyros Vassaras, preșdintele CCA, s-a poziționat tot de partea lui Rareș Vidican cu privire la faza controversată din finalul meciului.
Într-un videoclip postat de FRF, grecul a explicat de ce arbitrul aflat la centrul partidei de pe Stadionul Steaua ar fi luat deciziile corecte la reușita lui Tudorie.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăZenga i-a spus-o direct lui Chivu, după Milan – Inter: ”Nu mai poți”. Răspunsul a venit imediat
Inter a suferit prima înfrângere din acest sezon de Serie A, 1-3 în derby-ul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăDinamo – UTA, LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1. Liderul nu a mai pierdut din prima etapă a SuperLigii
Dinamo și UTA Arad se întâlnesc astăzi, de la ora 20:30, în cadrul etapei 14 din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăAu câștigat al doilea titlu din istorie: se pregătesc de Champions League
Kauno Zalgiris a câștigat titlul în Lituania, pentru al doilea an consecutiv, și va juca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăRacing Santander – Real Madrid, LIVE VIDEO 17:15, DGS 2. „Galacticii” vor să reducă din diferența față de Barcelona
Real Madrid se deplasează pe terenul celor de la Racing Santander, azi, pentru meciul...
De admin


You must be logged in to post a comment Login