-
Premier League: Man. City – Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – Univ. Craiova, duminică, 21:30, DGS 1
Băluță a deschis scorul în minutul 3, iar FCSB a rămas în 10 oameni după jumătate de oră de joc, în urma cartonașului roșu primit de Mihai Popescu, pentru un fault asupra lui Tudorie.
Daniel Bîrligea, după FCSB – Petrolul 1-1: ”Sunt pregătit pentru orice”
Campioana României credea că și-a asigurat toate cele 3 puncte, însă Alexandru Tudorie nu a fost de acord și a marcat golul egalizator în al patrulea minut de prelungire.
În urma acestui rezultat, FCSB se află pe locul 11, cu 10 puncte, în timp ce Petrolul ocupă poziția a 6-a, cu 15 puncte.
La flash-interviu, Daniel Bîrligea a vorbit despre faptul că a fost schimbat la pauză, chiar la debutul său la FCSB. Cu toate acestea, atacantul a transmis că e convins că noua sa echipă va cuceri titlul.
”Un meci destul de greu, era greu să încerci multe pe acest gazon. Nu știu dacă din fericire sau din supărare, am luat un punct. Ne doream victoria și am dat totul, dar în minutele de final ne-am ales cu un egal.
Cu siguranță, de pe bancă mi-am dorit să apere rezultatul colegii mei. Am fost cu toții cu sufletul la gură pe bancă. Schimbarea a fost pentru echipă, se știe, pentru a ajuta echipa. Avem o echipă foarte bună, jucători valoroși, pot schimba meciul oricând.
E prea devreme să vorbim de campionat, dar sunt convins că vom ajunge acolo și că vom câștiga campionatul. Obiectivul meu e să înscriu cât mai mult, să ajut echipa. Sunt pregătit pentru orice”, a spus Bîrligea.
VIDEO Rezumat FCSB – Petrolul 1-1
Etichete: fcsb petrolul , jucator fcsb , daniel birligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Fără categorie
¿Qué es Allyspin y cómo funciona para jugadores en España?
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă0/12: cea mai slabă echipă din UEFA Champions League!
Slovan Bratislava este ”cenușăreasa” UEFA Champions League! Campioana Slovaciei are înfrângeri pe linie în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăScene neverosimile: Cunha a „explodat” de nervi în fața lui Carrick, imediat după United – Roma 3-2!
Meciul Manchester United – AS Roma 3-2, disputat în runda a patra din UEFA...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză de proporții: Gabi Iancu a semnat în plin campionat! Va sta pe tușă până în 2027
De nicăieri, în plin campionat, Gabi Iancu (32 de ani) s-a despărțit de Concordia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIlie Dumitrescu a văzut ce a făcut Hansi Flick în Barcelona – Aston Villa și a reacționat: ”Domn`e, dar pe el nu?”
Barcelona s-a impus pe Camp Nou, 3-0 în fața celor de la Aston Villa,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login