-
SuperLiga: Oțelul Galați – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Petrolul, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În primele nouă etape de campionat, ”Câinii Roșii” au obținut 15 puncte și se află pe locul al treilea al ierarhiei.
În urma acestor rezultate pozitive din prima parte a stagiunii, mai mulți susținători ai formației ”alb-roșii” au vorbit despre posibilitatea ca trupa pregătită de Zeljko Kopic (47 de ani) să se implice chiar în lupta pentru titlu din acest sezon.
Însă, visurile dinamoviștilor, care nu au mai câștigat un titlu de campioană de la sfârșitul sezonului 2006 / 2007, sunt spulberate chiar de un fost jucător important de la formația din Ștefan cel Mare.
Giani Kiriță: ”Putem să ne gândim la titlu sau cupe europene din sezonul următor”
Giani Kiriță (47 de ani), fostul fundaș al lui Dinamo (151 de meciuri și 9 goluri), este de părere că formația ”alb-roșie” se va putea bate la titlu în sezonul viitor (2025 / 2026) doar dacă în Ștefan cel Mare vor mai ajunge pe parcursul acestei stagiuni câțiva jucători de valoare și dacă ”Câinii Roșii” nu vor avea probleme cu retrogradarea.
De asemenea, fostul fotbalist a subliniat faptul că Dinamo mai are nevoie în acest moment de jucători noi în lot, care să-i suplinească pe cei absenți (în cazul în care există accidentări sau suspendări).
”Pe parcursul campionatului, ați văzut că apar accidentări. Ai nevoie de oameni, s-a accidentat Abdallah, ai nevoie de încă un vârf, Politic la fel, în linia de mijloc… mai sunt jucători care trebuie să fie aduși. Întrebați-i pe ei (n.r. oficialii lui Dinamo) despre jucători care să ajute Dinamo, este un club în construcție.
Dacă Dinamo continuă pe linia asta, iar anul ăsta nu avem emoții cu retrogradarea ori prindem chiar play-off-ul, și mai aducem niște jucători de valoare, cu siguranță putem să ne gândim la titlu sau cupe europene. Eu zic însă, mai întâi, să ne gândim la anul ăsta, de ce să stricăm ceea ce este bine?”, a spus Kiriță, la iamsport.
VIDEO Rezumat Dinamo – Unirea Slobozia, scor 1-0
Etichete: dinamo , titlu , giani kirita , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFarul – Oțelul 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. ”Marinarii”, aproape de autogol
22.11.2024, 21:08 Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGiovanni Becali a dat verdictul despre FCSB, imediat după înfrângerea cu FC Botoșani
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDan Petrescu a văzut ce decizie a luat Marius Șumudică la Rapid și a afirmat direct: ”Perfecțiune!”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPreședintele Federației din Kosovo a reacționat! Ce a spus după tragerea la sorți din Liga Națiunilor
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login