
Dennis Politic a spus ce dorinţă uriaşă are. Actualul jucător de la Dinamo îşi doreşte să revină la echipa sa de suflet: Manchester United.
Dennis Politic a fost la academia lui Manchester United încă de la 12 ani. Atunci, Politic a avut o întâlnire şi cu Sir Alex Ferguson care l-a marcat. Visul său suprem a rămas acela de a reveni la United şi să joace în Premier League.
Dennis Politic a spus ce dorinţă uriaşă are
„Visul meu de fotbalist ar fi să ajung să joc în Premier League. Asta ar fi apogeul, ăsta ar fi visul meu. Mi-aș dori la Manchester United, echipa asta o iubesc de când sunt mic. Și îmi doresc foarte mult să joc la echipa națională, bineînțeles, ca orice fotbalist român. Când va fi cazul, voi merge la națională cu cea mai mare mândrie. Cum să uit așa ceva?! Aveam impresia de la televizor că e mai micuț de statură, dar este destul de înalt. De obicei noi jucam sâmbăta. A venit la academie să se uite la unul dintre meciurile noastre. Mi-aduc aminte că l-am văzut pe margine. Vă dați seama că a fost ceva „Wow” să vezi pe cineva în realitate, cineva pe care-l vezi doar la televizor. Am avut o ședință cu el toată echipa și ne-a spus, printre altele, că ajung fotbaliști cei care sunt obsedați de fotbal. Asta mi-a rămas până în ziua de azi. Trebuie să fii obsedat de fotbal ca să ajungi la nivel înalt. Cred că îl avea în vedere pe Cristiano Ronaldo, cu siguranță, când ne-a spus asta„, a spus Dennis Politic pentru fanatik.ro.
Anunţul făcut de Zeljko Kopic înainte de Oţelul – Dinamo
Anunţul făcut de Zeljko Kopic înainte de Oţelul – Dinamo îi va face fericiţi pe fanii din Ştefan cel Mare. Dennis Politic are şanse considerabile să evolueze, el reluând deja antrenamentele. Politic s-a accidentat în meciul cu Poli Iaşi, cu mai mult de o lună în urmă. Până atunci, el înscrisese trei goluri.
„Dennis Politic și Petru (n.r. – Neagu) au început antrenamentele cu echipa de la începutul acestei săptămâni, fac antrenamente normale cu echipa. Despre ceilalți jucători, avem încă două zile până la meci, vom vedea situația lor și vom decide mâine.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInterul lui Chivu, U Craiova și Real Madrid au meciuri tari în weekend (P)
Oltenii vin după o serie bună de rezultate și au urcat pe podium. FCSB,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSteaua a anunțat oficial că merge la TAS împotriva FRF: ”Am trimis documentele”
Demersul vine după ce FRF a stabilit că, începând cu sezonul 2028-2029, în play-off-ul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCei 15 jucători la care a renunțat Gică Hagi pentru meciurile cu Suedia, Bosnia și Polonia
Astfel, 15 fotbaliști care s-au aflat pe lista preliminară nu mai fac parte din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
Un aprig contestatar al multora dintre cele mai importante nume din fotbalul românesc, Sorin...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login