
Adrian Petre s-a răzgândit în privinţa retragerii la doar o zi după anunţul deciziei. În urma unei discuţii cu Gabi Tamaş şi cu preşedintele Concordiei, Cristian Tănase, Adi Petre a hotărât să îşi continue cariera de fotbalist.
Vestea că Adi Petre se retrage din cariera de fotbalist la numai 26 de ani a făcut ieri înconjurul presei sportive. La Concordia Chiajna Gabi Tamaş e director sportiv.
Adrian Petre s-a răzgândit în privinţa retragerii la doar o zi după anunţul deciziei: „Îl aşteptăm la antrenamente”
”În primul rând, avem încă încredere într-un fotbalist de 26 de ani, care a jucat la un anumit nivel. Nu puteam să-l lăsăm să ia această decizie acum, ci să-l ajutăm cumva, ca să ne ajute şi el pe noi. Adică o situaţie de win-win, ca să zic aşa. De mâine se va prezenta din nou la antrenamentele echipei, nu văd ce probleme să aibă cu antrenorii, căci sarcina lor este să-şi facă treaba şi să scoată tot ce au mai bun de oferit fotbaliştii.
E clar că şi Adi trebuie să răsplătească această încredere pe care o avem în el, o să avem răbdare cu el şi sperăm să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Acum nici nu-mi vine să mă uit pe clasament, trebuie neapărat să facem punct în meciurile ce vin”, a declarat Cristian Tănase pentru liga2.prosport.ro.
Adrian Petre va continua, astfel, la Concordia Chiajna. El dorea să se retragă după numai două luni petrecute la echipa din Liga a 2-a.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMirel Rădoi și-a decis viitorul și a intrat la negocieri
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali l-a avertizat pe Ștefan Târnovanu, după ce a ratat convocarea la națională
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTunisienii s-au simțit umiliți de Laurențiu Reghecampf și au blocat plecarea antrenorului la FCSB
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăKylian Mbappe, despre Balonul de Aur 2026: ”Nu mi-e rușine să o spun”
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login