-
Champions League: Manchester City – Inter, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Champions League: PSG – Girona, miercuri, 22:00, DGS 2
Fundașul central a decis să plece de la echipa pe care a reprezentat-o în mare parte din cariera sa pe fondul unui conflict cu Adrian Mihalcea, numit pe banca tehnică în vara anului trecut.
Adrian Mihalcea, acuzat că l-a abuzat rasial pe Gabriel Lazăr
Cei doi ar fi avut recent un conflict, iar anumiți apropiați ai clubului susțin că Lazăr a decis să plece după ce a fost abuzat rasial de antrenorul de 48 de ani.
„Este foarte rasist. Și cu Gele ce i-a făcut la ultimul meci, a văzut toată lumea. Nu e prima oară, i-a mai făcut la fel și la meciul din Cupa României cu Miercurea Ciuc. Lazăr s-a accidentat până în pauză la meciul cu Dinamo și a cerut schimbare.
L-a chemat la el și a început să îl înjure și de familie și tatăl lui știu că e mort, plus bunicii care i-au murit de curând. S-a comportat foarte urât. Ștefan Țintă e baronul local aici și crede că el face pe șeful aici.
Nu poți să fii așa rasist în 2024! Nu e prima dată. Și la Dinamo a avut probleme de comportament și l-au săpat jucătorii. L-a făcut de toate felurile.
Nu l-a suportat niciodată pentru că e țigan. Știu că Lazăr l-a și înregistrat. Are și președintele înregistrarea”, sunt acuzațiile aduse de unii apropiați ai clublui, conform Fanatik.
Fotbalistul a fost contactat și el pentru a explica cele întâmplate, dar n-a vrut să intre în detalii, ci doar a confirmat că și-a reziliat cu părere de rău contractul pe cale amiabilă și că așteaptă oferte.
Adrian Mihalcea a negat totul
„Eu acum am venit de la antrenament. N-am nicio treabă cu înjuratul sau… Oricine poate să zică orice. Nu am nimic de declarat pentru că nu e adevărat.
E bucătăria noastră internă. Sunați-l pe președinte sau pe el. Chiar nu știu despre ce e vorba. Nu știu de nicio reziliere. Dacă se pună la îndoială calitatea mea umană cu a unui jucător… Chiar nu am ce să spun pentru că nu s-a întâmplat nimic”, a fost reacția antrenorului, potrivit aceleiași surse.
Etichete: rasism , adrian mihalcea , gabriel lazar , rezliere contract
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăRevenire de senzație la Inter? Jucătorul e gata să lucreze cu Cristi Chivu: „Ar fi ceva special”
Liber de contract din luna iulie după ce Galatasaray a refuzat să îi prelungească...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA cincea înfrângere consecutivă pentru Sacramento Kings. New Orleans Pelicans, la primul succes
New Orleans Pelicans a obţinut prima sa victorie în noua ediţie de NBA, impunându-se...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Iosif a fost prezentat oficial. Cu ce echipă a bătut palma
O nouă destinație pentru fostul tehnician al Rapidului. ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Mihai Iosif...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJack Grealish, exclus! Prăbuşirea fostului jucător al naţionalei Angliei continuă
Antrenorul echipei Everton, David Moyes, l-a exclus pe Jack Grealish din lot din cauza...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login