-
Champions League: Juventus – PSV, marți, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Milan – Liverpool, marți, 22:00, DGS 1
Ismael Dominguez a murit vârsta de doar 15 ani! Agresorul a fost ”un jucător al echipei adverse”
Adolescentul, identificat drept Ismael, debuta în ziua în care a murit la echipa clubului Nacional din oraşul San Bernardino. După primele informaţii, victima a fost atacată de jucători ai echipei rivale, Boqueron FBC din Asuncion, cu puţin timp înainte de fluierul final. Boqueron FBC evoluează în campionatul Under-15 al şcolilor de fotbal din Paraguay.
Antrenorul echipei Nacional, Leonardo Vit, a declarat presei că adolescentul, a căzut ”inconştient” după ce a primit o lovitură în spate. Ismael a fost lovit ”de două-trei ori de alte persoane”, în timp ce era căzut la pământ, a precizat Vit.
Medicii celor două echipe i-au acordat primul ajutor, dar Ismael nu mai respira, iar ”pulsul său era slab’‘. Ulterior, adolescentul a fost transportat la Spitalul San Pablo din Asuncion, iar apoi la Spitalul de Traumatologie, unde a încetat din viaţă, duminică.
Leonardo Vit a asigurat că agresorul lui Ismael a fost ”un jucător al echipei Boqueron”, notează Agerpres.
Ministerul Public a anunţat că procuroarea Rosa Noguera a deschis o anchetă pentru presupusa infracţiune de omor pentru a determina circumstanţele morţii lui Ismael. Noguera a precizat că este suspectat un adolescent de 14 ani, care s-ar fi predat autorităţilor. Au fost convocaţi organizatorii turneului, proprietarul bazei sportive, directorii tehnici ai echipelor, jucătorii şi părinţii lor.
Conform primelor versiuni ale incidentului, în momentul în care a izbucnit altercaţia ”suspectul, care nu participa la meci, a intrat pe teren şi a agresat victima”.
”Paraguay a pierdut o minte limpede. A fost un băiat grozav, minunat și inteligent”, a declarat tatăl tânărului.
Etichete: paraguay , ismael dominguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT! Pleacă de la Barcelona și are oferta pe masă de la un alt ”colos”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJude Bellingham a decis să vorbească și internetul a ”explodat”: ”Îmi e greu să îmi găsesc cuvintele”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăUnic! Un star al Spaniei poate intra în istorie, dacă va câștiga Cupa Mondială 2026
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJoan Laporta a pus presiune pe arbitraj, înainte de finala Spania – Argentina
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login