
-
Liga 2: Steaua – FCU Craiova, luni, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – UTA, duminică, 21:30, DGS 1
Golurile ardelenilor din acest meci au fost marcate de Ciprian Deac (minutul 28), Leo Bolgado (minutul 56) și Meriton Korenica (90+3).
În urma acestei partide, dobrogenii au suferit al treilea eșec din acest sezon pe teren propriu din 5 meciuri (au mai pierdut cu Unirea Slobozia și FC Botoșani cu același scor, 0-1).
Constantin Grameni: ”După această pauză vom fi toți mult mai bine și vom începe să câștigăm meciuri”
La finalul partidei din Ovidiu, Constantin Grameni (21 de ani), mijlocașul titular al Farului, a susținut că echipa sa își va intra în formă după pauza competițională generată de meciurile echipei naționale în Nations League.
Grameni a mai adăugat că nu înțelege de ce Farul nu reușește să obțină mai multe puncte pe teren propriu, în contextul în care acasă este susținută de fani din tribune.
”E o seară tristă pentru noi. Mister (n.r. Gică Hagi) ne spune să jucăm la fel și acasă și în deplasare. În deplasare am jucat mai bine, chiar dacă și la UTA am egalat pe final.
Nu e presiune acasă, când te încurajează spectatorii, dar nu suntem în cea mai bună formă a noastră. Eu cred că după această pauză vom fi toți mult mai bine și vom începe să câștigăm meciuri”, a spus Grameni, la flash-interviu.
După eșecul cu CFR Cluj, Farul se află pe locul al 9-lea al clasamentului SuperLigii, cu 8 puncte acumulate după 8 etape.
VIDEO Rezumat Farul – CFR Cluj 0-3
Etichete: cfr cluj , superliga , farul , constantin grameni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRevenire de senzație la Inter? Jucătorul e gata să lucreze cu Cristi Chivu: „Ar fi ceva special”
Liber de contract din luna iulie după ce Galatasaray a refuzat să îi prelungească...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA cincea înfrângere consecutivă pentru Sacramento Kings. New Orleans Pelicans, la primul succes
New Orleans Pelicans a obţinut prima sa victorie în noua ediţie de NBA, impunându-se...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMihai Iosif a fost prezentat oficial. Cu ce echipă a bătut palma
O nouă destinație pentru fostul tehnician al Rapidului. ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Mihai Iosif...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJack Grealish, exclus! Prăbuşirea fostului jucător al naţionalei Angliei continuă
Antrenorul echipei Everton, David Moyes, l-a exclus pe Jack Grealish din lot din cauza...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login