
Mihai Stoica a plecat de la FCSB după aproape două decenii. Gigi Becali a încercat să îl convingă să rămână, dar nu a reușit. Criticile dure ale patronului în privința mutărilor făcute de către cei de la FCSB au cântărit decisiv. Înainte de a pleca de la echipa roș-albastră și-a luat rămas bun printr-un mesaj de doar 4 cuvinte.
Mihai Stoica pleacă de la echipa lui Gigi Becali după 16 ani de la startul celui de-al doilea său mandat la club. A fost nemulțumit și de îndepărtarea din staff și din club a mai multor oameni pe care el i-a adus.
Mesajul lui Mihai Stoica pentru cei de la FCSB
Înainte de a închide grupurile din mediul online, Mihai Stoica a transmis un mesaj scurt celor cu care a colaborat. „Mulțumesc tuturor pentru colaborare”, a scris Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.
Mai mult, plecarea sa a fost confirmată de patronul Gigi Becali, care susține însă că despărțirea va fi una temporară, mai ales dacă echipa lui va reuși să câștige titlul în acest sezon. Latifundiarul din Pipera afirmă că a încercat să îl oprească din decizia sa pe Mihai Stoica, dar că s-a lovit de refuzul acestuia.
„Băi Meme, nu pleca”, am insistat, am insistat, dar nu… n-a vrut! Pur și simplu n-a vrut!”, a spus Becali care nu s-a opeit aici.
Latifundiarul din Pipera a dezvăluitși motivul care l-a determinat pe Mihai Stoica să recurgă la această decizie radicală de a pleca de la FCSB.
„Mi-a spus Meme că fac o mare nedreptate cu Alin Stoica. Și eu i-am zis: «Bine, mă, Meme, dacă tu spui că fac o mare nedreptate, uite, îl primesc înapoi pe Alin Stoica. E bine așa?» Deci Alin Stoica rămâne la FCSB, asta e decizia mea finală după ce am vorbit și cu Meme”, a mai spus Becali.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă 4 ani, fotbalul revine pe fostul stadion din SuperLiga! Chiria s-a redus de la 8.000 de euro la 8.300 de lei
Fără vreun meci disputat în ultimii 4 ani, stadionul din Mediaș revine în circuit....
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPep Guardiola urmează să intre la negocieri pentru revenirea în antrenorat!
Pep Guardiola (55 de ani) este liber de contract, după ce a plecat de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPeluza Nord a cerut, Gigi Becali a ascultat: Alin Stoica, OUT de la FCSB!
Gigi Becali (68 de ani) anunța marți, la Digi Sport Special, mai multe schimbări...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a vorbit la telefon cu Mihai Stoica! Demisie acceptată + Surpriză de proporții: „A spus ‘DA'”
Plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB a avut loc la doar o zi...
De admin

You must be logged in to post a comment Login