
FCSB va întâlni, joi, de la ora 21:30, pe stadionul „Jean Pădureanu”, formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci din cadrul Grupei C a Cupei României.
Fundaşul Dylan Batubinsika a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte o victorie pentru FCSB în meciul cu Gloria Bistriţa, din Cupa României, chiar dacă antrenorul Laurenţiu Reghecampf va efectua mai multe schimbări în formula de start, şi a precizat că echipa sa trebuie să trateze cu atenţie partida cu formaţia din liga a doua.
Ce spune Batubinsika înainte de duelul cu Gloria Bistriţa
„Mergem acolo cu gândul la victorie şi vrem să continuăm pe acest drum pe care l-am început alături de noul antrenor. Sperăm să câştigăm, chiar dacă vor fi multe schimbări în echipă. Nu cunosc foarte bine Gloria Bistriţa, dar ştiu că este o echipă din liga a doua. Acum câţiva ani era în liga a treia, dacă nu mă înşel, însă în prezent joacă în liga a doua şi se află la mijlocul clasamentului.
Este o echipă bună. Ştim că are un teren bun, cu gazon de calitate, iar stadionul va fi plin. Va fi frumos să jucăm acolo. Ştim că în Cupă echipele mai mici sunt cele mai periculoase. Ne aşteptăm să joace cu multă încredere, fără nimic de pierdut. Vor dori să ne învingă, pentru că suntem unul dintre cele mai mari cluburi din ţară. Pentru ei este un eveniment important, iar noi trebuie să fim atenţi şi să arătăm că suntem mai buni”, a afirmat Batubinsika.
Obiectivul pe care FCSB îl are în Cupa României
Jucătorul echipei bucureştene a evidenţiat importanţa Cupei României, competiţie care poate oferi o cale mai rapidă spre cupele europene.
„Cupa României cred că este cea mai rapidă cale de a ajunge în cupele europene. Ştim acest lucru şi, în plus, este un trofeu. Noi, ca jucători ai FCSB-ului, vrem să câştigăm totul, atât campionatul, cât şi Cupa. Vom lupta pentru tot ce putem câştiga”, a spus fundaşul congolez.
Batubinsika a precizat că atmosfera din vestiar este una bună, după victoria obţinută în faţa rivalei Rapid şi seria de rezultate pozitive din ultima perioadă: „Atmosfera este foarte bună. Suntem cu toţii mulţumiţi de victoria obţinută împotriva Rapidului, dar şi de ultimele rezultate, pentru că am ajuns la trei victorii consecutive. Este foarte bine pentru club, pentru noi şi pentru încrederea noastră”.
Laude pentru lotul de la FCSB
În ceea ce priveşte programul încărcat al echipei, cu meciuri disputate la interval de trei zile, Batubinsika a spus că se bazează pe valoarea lotului FCSB.
„Programul este dificil, dar avem norocul să dispunem de un lot cu multă calitate, chiar şi pe banca de rezerve. Cred că avem suficientă valoare şi un grup bun pentru a gestiona această situaţie. Sper ca totul să fie în regulă pentru jucători, să nu avem accidentări şi să ne putem recupera bine”, a adăugat Batubinsika.
Fără categorie
¿Qué es Allyspin y cómo funciona para jugadores en España?
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă0/12: cea mai slabă echipă din UEFA Champions League!
Slovan Bratislava este ”cenușăreasa” UEFA Champions League! Campioana Slovaciei are înfrângeri pe linie în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScene neverosimile: Cunha a „explodat” de nervi în fața lui Carrick, imediat după United – Roma 3-2!
Meciul Manchester United – AS Roma 3-2, disputat în runda a patra din UEFA...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză de proporții: Gabi Iancu a semnat în plin campionat! Va sta pe tușă până în 2027
De nicăieri, în plin campionat, Gabi Iancu (32 de ani) s-a despărțit de Concordia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a văzut ce a făcut Hansi Flick în Barcelona – Aston Villa și a reacționat: ”Domn`e, dar pe el nu?”
Barcelona s-a impus pe Camp Nou, 3-0 în fața celor de la Aston Villa,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login