Assad Al-Hamlawi (25 de ani), atacantul de la Universitatea Craiova, ar fi în fața unui transfer uriaș.
Palestinianul este unul dintre cei mai buni jucători din SuperLigă și este pe val în ultimele luni, atât la echipa de club, cât și la națională. Așadar, era inevitabil să nu fie monitorizat de mai multe cluburi.
Assad Al-Hamlawi a început discuțiile cu Getafe, iar transferul ar fi aproape să se realizeze!
Assad a marcat inclusiv împotriva lui Getafe, în partida încheiată la egalitate, scor 1-1, din prima etapă a Conference League. La finalul meciului, antrenorul Jose Bordalas a declarat că atacantul are toate calitățile necesare pentru a evolua în La Liga.
Acum, această posibilitate pare tot mai aproape de realitate. Potrivit sport.ro, care citează presa arabă, Getafe ar fi început negocierile cu Al-Hamlawi, iar palestinianul ar fi pe cale să semneze.
Clubul din Spania ar purta discuții cu Universitatea Craiova și speră să finalizeze transferul în perioada de mercato din iarnă.
În vară, palestinianul a fost aproape de un transfer la Al-Ahly Cairo, iar suma solicitată de olteni a fost de cinci milioane de euro. Egiptenii au renunțat la ideea mutării, după ce Assad ar fi cerut un salariu anual de două milioane de euro.
”Cred că Assad Al-Hamlawi este un jucător foarte bun. Cred că are nivelul necesar și toate calitățile pentru a juca lejer în La Liga”, spunea Bordalas după meciul de pe Ion Oblemenco.
Rămâne de văzut dacă mutarea în La Liga se va realiza. Ce-i drept este că antrenorul Jose Bordalas îl apreciază pe atacant. De menționat este că, recent, tehnicianul ”a dat de pământ” cu conducerea clubului, după 2-5 cu Lugano, în a doua etapă din Conference League.
La finalul partidei, Jose Bordalas s-a plâns că nu are un lot suficient de bun nici măcar pentru o competiție și că nu are pretenții la cele europene cu jucătorii actuali.
Video rezumat Universitatea Craiova – Getafe 1-1
Universitatea Craiova a plătit 1.000.000 de euro pentru Al-Hamlawi
Al-Hamlawi are origini palestiniene, dar s-a născut în Suedia. A început fotbalul la Angelholm, după care a făcut pasul la Helsingborgs.
A mai jucat la J-Sodra, Varbergs, Prime Bangkok (Thailanda), Oddevold și Slask (Polonia), de unde Craiova l-a transferat în 2025 pentru un milion de euro.
În sezonul 2025/2026, la capătul căruia a câștigat titlul, Cupa și Supercupa cu Universitatea Craiova, a marcat 16 goluri și a reușit 4 assisturi în 48 de partide pentru formația olteană.
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJadon Sancho a refuzat transferul în Spania! Salariul colosal cerut de la Getafe
Jadon Sancho este liber de contract din această vară, după despărțirea de Manchester United,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJadon Sancho a refuzat transferul în Spania! Salariul colosal cerut de la Getafe
Jadon Sancho este liber de contract din această vară, după despărțirea de Manchester United,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJadon Sancho a refuzat transferul în Spania! Salariul colosal cerut de la Getafe
Jadon Sancho este liber de contract din această vară, după despărțirea de Manchester United,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăErling Haaland pleacă de la Manchester City într-un singur campionat: agenții au început deja discuțiile
Erling Haaland (26 de ani), atacantul numărul 1 de la Manchester City, a decis...
De admin

You must be logged in to post a comment Login