Ionuț Radu (29 de ani) a avut evoluții foarte bune în acest sezon pentru Celta Vigo.
În ultimul meci jucat în La Liga, românul a făcut ”minuni” în poartă și și-a ajutat echipa să câștige acasă cu Alaves, scor 2-1.
Această prestație nu a fost trecută cu vederea de jurnaliștii spanioli, cei care au continuat să-l laude pe internaționalul nostru și i-au atribuit acestuia un cuvânt reprezentativ.
Ionuț Radu, descris într-un singur cuvânt de spanioli: ”Zid”
Spaniolii de la Mundo Deportivo au evidențiat faptul că Ionuț Radu a primit mai puține goluri până în acest punct al sezonului decât doi dintre cei mai apreciați portari din fotbalul mondial: Jan Oblak (Atletico Madrid) și Thibaut Courtois (Real Madrid)
Prin prisma intervențiilor sale și a jocurilor solide, Ionuț Radu a fost numit ”zid” de jurnaliștii iberici.
”Portarul Celtei (n.r. Ionuț Radu) a primit doar 7 goluri în 9 meciuri, cifre care le depășesc pe cele ale lui Oblak (8), Courtois (9) și Sivera (10)
În cel mai dificil moment din punct de vedere fotbalistic pentru echipa Celta antrenată de Claudio Giráldez, portarul Ionuț Radu, câștigătorul trofeului „Zamora” din LaLiga, s-a impus ca un adevărat zid pentru echipa din Vigo la începutul acestui sezon”, au scris cei de la Mundo Deportivo.
Ionuț Radu a jucat 11 meciuri pentru Celta Vigo în acest sezon, iar în patru dintre acestea nu a încasat gol. Până acum, românul a evoluat în 61 de meciuri pentru Celta, echipă la care se află din iulie 2025.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Radu, potrivit Transfermarkt
Meciurile din La Liga vor putea fi urmărite pentru următorii cinci ani în direct pe canalele Digi Sport, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
Celtic – Celta Vigo. Duel în Europa League pentru Ionuț Radu. Meciul se vede la Digi Sport 4
Pentru Ionuț Radu și Celta Vigo urmează duelul din Scoția contra celor de la Celtic Glasgow, în etapa a treia din faza ligii Europa League.
- Partida dintre Celtic și Celta Vigo este programată pe 22 octombrie (joi), de la 22:00, în direct pe Digi Sport 4. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
În precedenta rundă din faza ligii Europa League, Celta Vigo a pierdut in extremis, scor 1-2, cu Juventus, în urma unui gol încasat de Ionuț Radu în minutul 90+2 al partidei.
Clasament La Liga
VIDEO Rezumat Celta Vigo – Alaves, scor 2-1. Ionuț Radu a fost titular
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReghecampf pune presiune pe Daniel Pancu înaintea derby-ului FCSB – Rapid
Tehnicianul a recunoscut că giuleștenii pornesc cu prima șansă, datorită rezultatelor din ultima perioadă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPrunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”
Component al Generației de Aur, Florin Prunea a participat alături de România la patru...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFCSB ar urma să se despartă de încă un jucător important. Are salariu de 25.000 de euro pe lună
Oficialii campioanei României ar vrea să ajungă la un acord cu fotbalistul pentru rezilierea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRomânia are un nou selecționer! Cine este alesul FRH
Bogdan Voina, președintele Federației Române de Handbal, l-a ales pe Sandu Iacob pentru a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login