Nicolae Grigore (43 de ani) a plecat de la divizionara secundă Gloria Bistrița, pe care a pregătit-o în ultimul an și două luni.
Antrenorul a transmis că despărțirea s-a produs pe cale amiabilă și crede că a avut un mandat bun la Bistrița, cu salvare fără emoții de la retrogradare și calificare în sferturile Cupei României.
Prima reacție a lui Nicolae Grigore, după despărțirea de Gloria Bistrița
”Da, mă pregătesc să plec de la Bistrița, un oraș extraordinar, în care m-am simțit foarte bine. Este o despărțire amiabilă în cele din urmă și vreau să mulțumesc și clubului pentru această perioadă.
Chiar dacă au fost nemulțumiri de ambele părți, inerente în orice loc, până acum le-am depășit și cred că lucrurile au mers ok. Am plecat toți trei, eu cu Mazilu și cu Tamași, am văzut că s-au despărțit și de Ciprian Petre, pe care l-am găsit aici.
Îmi doresc doar ca echipa să-și îndeplinească obiectivul, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, când am ajuns și în sferturile de finală ale Cupei României. Echipa este la 3 puncte de locurile de play-off, iar în etapa următoare adversara este Dumbrăvița, care sper să nu obțină prima sa victorie din campionat”, a explicat Nicolae Grigore pentru Digi Sport.
Gloria Bistrița, locul 12 în Liga 2. Urmează meciurile cu Dumbrăvița și cu FCSB
Nicolae Grigore era antrenor principal la Gloria Bistrița din 31 august 2025 și a înregistrat 18 victorii, patru egaluri și 17 înfrângeri. Cu doar câteva luni în urmă semna prelungirea contractului până la finalul actualei stagiuni.
Nicolae Grigore o lasă pe Gloria Bistrița pe locul 12 în Liga 2, cu 15 puncte acumulate în 10 etape. Pentru bistrițeni urmează un meci cu ultima clasată, Dumbrăvița, apoi la jumătatea săptămânii viitoare este programat duelul cu FCSB din grupele Cupei României.
Clasamentul din Liga 2
![]()
Nicolae Grigore a fost dorit de Daniel Pancu la Rapid
Înainte să semneze prelungirea contractului cu Gloria Bistrița, Nicolae Grigore a fost dorit de Daniel Pancu la Rapid, ca antrenor secund, dar fostul mijlocaș a decis să continue cariera de ”principal”.
”Am avut o discuție cu el. Ce aș vrea eu să adaug, am avut o discuție cu Pancu, dar a apărut ideea că aș fi refuzat. Eu consider că aș fi refuzat în momentul în care m-aș fi dus secund în altă parte. Am plecat la acest drum de antrenor principal, am deja trei ani.
Ultima dată am fost secund cu Reghecampf în Azerbaidjan. Am plecat la un drum. S-a spus că îl refuz pe Pancu și că refuz Rapidul, nu e OK. Dacă m-aș fi dus secund în altă parte, atunci consider că aș fi refuzat Rapidul”, a spus Nicolae Grigore, la Digi Sport Matinal.
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză de proporții: Getafe a suferit o umilință istorică în Europa, după 1-1 cu Craiova!
Getafe a înregistrat un rezultat total neașteptat joi seară, 2-5 cu Lugano, în etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe trebuie să știe Universitatea Craiova despre următoarea adversară din Conference League
Universitatea Craiova a învins-o cu 3-1 pe Inter Club d’Escaldes, în etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Prunea, după ce Ștefan Baiaram a marcat primul gol în 14 meciuri: ”A tăcut din gură” + Cine e ”jucătorul esențial”
Ștefan Baiaram (23 de ani) a traversat o formă slabă în ultimele luni, dar...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Prunea, după ce Ștefan Baiaram a marcat primul gol în 14 meciuri: ”A tăcut din gură” + Cine e ”jucătorul esențial”
Ștefan Baiaram (23 de ani) a traversat o formă slabă în ultimele luni, dar...
De admin

You must be logged in to post a comment Login