
Sorin Cârțu (70 de ani), președintele onorific al campioanei Universitatea Craiova, se confruntă cu probleme de sănătate. Cum vremea se schimbă, legenda Universităţii Craiova s-a confruntat cu o accidentare grea: a alunecat, iar acum a ajuns la pat.
Sorin Cârţu a explicat singur ce s-a întâmplat şi ce veşti i-au dat medicii.
„Am alunecat. Ploaia care a fost ieri, am mai stat puțin pe afară, cu talpa udă de la adidas am alunecat. Am genunchiul în orteză. Am fost acum și am făcut un RMN, să vedem azi. Nu mă doare articulația, dar cred că e ceva la interior.
Acum sunt în pat, stau în pat, nu calc în picior, să văd mâine cum mă duc la meci. Nu am avut niciodată accidentări așa ca jucător. În viața mea nu am avut așa, e umflat genunchiul, e rău de tot. Aștept acum, în vreo două ore, rezultatul de la RMN. Nu pot să joc mâine (n.r. râde).
Toată lumea e aptă pentru meci. Așa sunt meciurile astea, trebuie să câștigi. Favoriții hârtiei suntem noi, dar o să vedem. E un teren bun, am înțeles, e un stadion bun, sunt premise să fie un joc bun, de calitate. Trebuie să avem încredere în noi”, a spus Sorin Cârțu, la Prima Sport.
Universitatea Craiova întâlneşte joi, în deplasare, pe Inter Club d’Escaldes, în faza ligii din Conference League.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 secunde în urmăAprobat în unanimitate! Decizie istorică în Turcia, după transferul lui Mohamed Salah
Mohamed Salah (34 de ani) a devenit idol peste noapte în Turcia, după transferul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 secunde în urmăManchester City – Brighton 1-2, DGS 4. Liverpool – Chelsea 1-1, DGS2. Arsenal, eliminată de o echipă de liga a patra
Cupa Ligii Angliei a revenit cu o adevărată surpriză pe canalele Digi Sport. În...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 secunde în urmăCFR-U Cluj 1-2, ACUM, DGS 1 / Dinamo-Chindia 5-2 / Corona Brașov-FC Argeș 0-3. Programul și rezultatele
Cupa României a revenit marți, 27 octombrie, cu etapa a doua din faza grupelor,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de secunde în urmăCristi Chivu: ”Dacă aș fi putut, aș fi schimbat toată echipa”
Cristi Chivu (46 de ani), antrenorul celor de la Inter, a tras concluziile la...
De admin

You must be logged in to post a comment Login