-
Media: Liga Digisport, marți, 15:30, DGS 1
-
Liga 2: Concordia – Csikszereda, marți, 19:30, DGS 1
Pentru cel de-al treilea an consecutiv, 24 de selecționate de liceu se înfruntă în cea mai spectaculoasă competiție organizată la nivel de București.
Meciurile se desfășoară pe parcursul a aproape șase săptămâni, între 5 Noiembrie și 15 Decembrie.
Cupa Edu la baschet a strâns 24 de licee din București. Startul a fost luat pe 5 noiembrie, iar finala va fi pe 15 decembrie
Ultimul act al competiției va avea loc duminică, 15 Decembrie, în Sala Rapid aflată în Șoseaua Giulești, Nr. 18, Sector 6, de la ora 10:30. Spectacolul baschetbalistic va fi completat cu un show susținut de mai mulți artişti, MC, DJ, concursuri cu premii şi multe alte surprize pentru publicul spectator.
Competiția se află la cea de-a cincea ediție și a adunat la start, de-a lungul acestora, peste 35 de unități diferite.
Câștigătorii edițiilor precedente au fost Colegiul Național „Aurel Vlaicu” (2017), Colegiul Național „Spiru Haret” (2018) și Colegiul Național „Cantemir Vodă” (2022 și 2023).
„În calitate de partener organizator, Inspectoratul Școlar al Municipiului București salută longevitatea acestei competiţii, aflată acum la a cincea ediţie. Sportul a fost şi va fi una dintre cele mai facile metode de educare a tinerilor, cu nenumărate beneficii în planul emoţional şi educativ”, declară Laurențiu Oprea, Inspector Școlar din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, citat de .
Participanți la Cupa EDU la baschet, ediția a 5-a:
- Colegiul Național „CANTEMIR VODĂ”,
- Colegiul Naţional „GHEORGHE LAZĂR”,
- C.N.I. „TUDOR VIANU”,
- Colegiul Tehnic „ANGHEL SALIGNY”,
- L.T. „TRAIAN”,
- Colegiul Național „SPIRU HARET”,
- Colegiul Naţional „AUREL VLAICU”,
- Colegiul Naţional „ION CREANGĂ”,
- Colegiul Naţional „GRIGORE MOISIL”,
- Colegiul Național „IULIA HASDEU”,
- L.T. „GEORGE CĂLINESCU”,
- Colegiul Național „MIHAI VITEAZUL”,
- OLGA GUDYNN INT’L SCHOOL (OGIS),
- CAMBRIDGE SCHOOL OF BUCHAREST (CSB), American International School of Bucharest (AISB),
- Liceul Teoretic „DANTE ALIGHERI”,
- Colegiul Naţional „MATEI BASARAB”,
- Colegiul Naţional „GHEORGHE ŞINCAI”,
- L.T. „ALEXANDRU IOAN CUZA”,
- L.P.S. „MIRCEA ELIADE”,
- C.N. „OCTAV ONICESCU”,
- C.N. „ION NECULCE”,
- L.T. „ALEXANDRU VLAHUŢĂ”.
- L.T. „JEAN MONET”
Program Cupa EDU 2025
Galerie Foto
Etichete: cupa edu la baschet , cupa liceelor edu la baschet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăCiprian Marica l-a avertizat pe Daniel Pancu
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCanada – Bosnia LIVE VIDEO (ora 22:00) Antena 1, AntenaPLAY). Primul meci de la Campionatul Mondial la Toronto
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Canada – Bosnia, duelul din prima etapă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCanada – Bosnia LIVE VIDEO (ora 22:00) Antena 1, AntenaPLAY). Primul meci de la Campionatul Mondial la Toronto
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Canada – Bosnia, duelul din prima etapă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFabulos: jucătorul cu procentaj maxim al paselor la Campionatul Mondial
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Coreea de Sud a învins Cehia, în al...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login