Andrei Raţiu, fundaşul naţionalei României şi al celor de la Rayo Vallecano, face un sezon foarte bun în La Liga. Prestaţiile internaţionalului român au atras atenţia mai multor cluburi, iar spaniolii scriu că Barcelona este interesată de apărătorul de la Rayo de câteva luni bune.
Nu doar presa l-a analizat pe Andrei Raţiu, ci şi jucătorii de la Barcelona. În acest sezon, fundaşul român a reuşit să le dea mari bătăi de cap unor jucători precum Raphinha sau Vinicius, în duelurile pe care Rayo le-a disputat contra lui Real Madrid şi Barcelona.
Andrei Raţiu are fani în vestiarul Barcelonei
Potrivit mundodeportivo.com, Barcelona ia în serios părerile jucătorilor, atunci când vine vorba despre aducerea unui nou fotbalist. În cazul lui Andrei Raţiu, fundaşul român are parte de un feedback pozitiv. Sursa mai sus menţionată susţine că Raţiu este pe placul jucătorilor lui Hansi Flick. Mai mult, el s-ar afla şi în echipele de fantasy ale unor jucători catalani.
Andrei Raţiu a ieşit în evidenţă în acest sezon prin condiţia sa fizică, dar şi prin bătăile de cap pe care le-a dat unor jucători extrem de importanţi, precum Vinicius sau Raphinha.
Rămâne însă de văzut dacă Barcelona îl va transfera în cele din urmă pe Andrei Raţiu. Fundaşul român are o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro la Rayo Vallecano, dar Villarreal păstrează procente în ceea ce priveşte un eventual transfer.
Mesajul lui Andrei Raţiu după primele meciuri ale României din preliminariile World Cup 2026
A doua zi după ce România a câştigat meciul din San Marino, Andrei Raţiu le-a transmis un mesaj suporterilor echipei naţionale, prin intermediul contului său de Instagram.
Fundaşul lui Rayo Vallecano şi-a prezentat scuzele pentru înfrângerea de vineri, în faţa Bosniei, şi le-a promis fanilor romţni că vor munci mai mult pentru a obţine calificarea la turneul final. Tot Raţiu a ţinut să le mulţumească suporterilor pentru sprijinul necondiţionat, reuşind să îi facă pe jucătorii lui Mircea Lucescu să se simtă acasă, indiferent de locul în care joacă:
„Ne pare rău că nu am obținut cele 6 puncte, dar vom munci mai mult pentru a continua să câștigăm. Vă mulțumim că ne faceți să ne simțim ca acasă oriunde în Europa”, a scris Andrei Raţiu pe contul său de Instagram, a doua zi după meciul cu San Marino, pe contul său de Instagram.

Alte Sporturi
1.000.000 € pentru Laurențiu Reghecampf!
Alte Sporturi
Lovitură uriașă! Ratează Barcelona – Real Madrid
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăAudi A6 Sportback e-tron intră în Guinness World Records. Ce performanță a reușit modelul
În raliuri, Miko Marczyk încearcă să câștige fiecare fracțiune de secundă. În tentativa sa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăIon Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Fostul mare tenismen susține că Statele Unite nu aveau o tradiție comparabilă în gimnastica...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăHorner la Ferrari? Vasseur spune că zvonurile afectează echipa
După ce a arătat potențial considerabil în testele din pre-sezon și în primele curse...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăCe șanse sunt ca FCSB să primească aproape 14 milioane de euro de la Manchester City
FCSB a pierdut atunci fără drept de apel confruntarea cu Manchester City, scor 0-6...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login