-
Preliminarii CM: Anglia – Albania, vineri, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: Polonia – România, vineri, 18:15, DGS 1
Mazilu a trecut prin două operații la coapsă, dar acum recuperarea merge, în sfârșit, așa cum își doresc fotbalistul și membrii staff-ului medical al lui Brighton. Din informațiile digisport.ro, Mazilu a început pregătirea individuală pe gazon, iar în perioada următoare va crește treptat intensitatea antrenamentelor.
Sunt șanse mici ca atacantul să mai fie folosit la echipa U23 a lui Brighton în acest sezon, dar Mazilu își propune să ajungă la forma maximă înainte de startul campaniei viitoare.
Adrian Mazilu a fost operat de două ori
Fotbalistul a fost supus inițial unei proceduri la coapsă în luna noiembrie. Medicii au considerat intervenția un succes, iar întoarcerea pe gazon era prevăzută pentru luna februarie. La începutul anului, nemulțumiți de ritmul în care se reface jucătorul, doctorii au făcut noi teste. Au constatat că mușchiul nu s-a prins corect și l-au programat pe Mazilu pentru o nouă operație, care a avut loc pe 14 ianuarie. Adrian a scăpat de atelă abia la începutul lui februarie.
Puștiul care a impresionat la Farul când nici nu împlinise 18 ani n-a mai jucat într-un meci oficial din luna aprilie a anului trecut, în perioada în care era împrumutat la Vitesse.
Mazilu a rămas la Brighton în vară, convins că poate progresa mai mult în Anglia, sub observația antrenorului de la echipa mare. Calculele sale nu s-au potrivit cu realitatea, pentru că accidentarea la coapsă l-a scos din joc.
Mazilu a costat-o pe Brighton 3 milioane de euro în vara lui 2023. A fost lăsat împrumut încă 6 luni la Farul, apoi direcționat spre Vitesse. Mazilu este internațional U21. A jucat la „tineret” inclusiv la Europeanul din 2023, pe care România l-a organizat alături de Georgia.
Mazilu a strâns 9 goluri și 4 assist-uri în 50 de meciuri jucate la seniori pentru Farul.
Etichete: adrian mazilu , adrian mazilu accidentare , adrian mazilu operatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlexandru Stoian, fără dubii după FCSB – UTA 1-3: ”O să câștigăm cu Dinamo”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCagliari – Inter 0-1. Victorie la limită pentru trupa lui Cristi Chivu. Românul, pe locul 1 în Italia / Napoli – Como 1-2
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFraza repetată de Arnold Garita, după ce a fost schimbat la pauză în FCSB – UTA 1-3
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăGarita a rupt tăcerea, după ce s-a certat cu Vali Crețu la antrenamentul FCSB-ului
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login