-
Europa League: Univ. Craiova – KuPS, joi, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Voluntari – Petrolul, vineri, 18:30, DGS 1
În tur, oltenii au remizat pe terenul finlandezilor, scor 1-1.
- Confruntarea Universitatea Craiova – KuPS va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări duelul pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Universitatea Craiova – KuPS, Live Video, 20:00, pe Digi Sport 1. Oltenii sunt favoriți în fața finlandezilor
Partida de pe ”Ion Oblemenco” poate decide traseul european al Universității Craiova. După remiza din Finlanda, campioana României are nevoie de o victorie pentru a merge mai departe fără emoții.
Orice rezultat de egalitate va trimite confruntarea în prelungiri, iar o înfrângere înseamnă automat eliminarea din Europa League.
Oltenii au avantajul terenului propriu, iar atmosfera de pe ”Ion Oblemenco” poate avea un rol important într-o confruntare în care fiecare detaliu poate face diferența.
În tur, Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 39. Ștefan Baiaram a înscris din careu, după o centrare trimisă de Adrian Rus. KuPS a revenit în repriza secundă și a egalat în minutul 72, prin Moreno, după o fază creată de Tommi Jyry.
Totuși, Universitatea Craiova nu traversează cea mai bună perioadă înaintea returului cu KuPS. În ultima etapă din SuperLigă, formația lui Filipe Coelho a pierdut pe teren propriu, în fața celor de la FC Argeș, scor 0-1.
După patru etape din SuperLigă, campioana României ocupă locul 6, cu șase puncte și golaveraj 9-6.
Mai mult, statistica ultimelor șase meciuri oficiale nu este una care să inspire foarte multă încredere: o singură victorie, 4-0 cu Petrolul, trei înfrângeri și două remize.
Universitatea trebuie să uite însă rapid problemele din campionat. Miza europeană este uriașă, iar un succes în fața finlandezilor poate schimba atmosfera din jurul echipei.
KuPS își joacă șansa pe ”Ion Oblemenco”, în fața Universității Craiova
Dacă Universitatea Craiova vine după un eșec, KuPS a obținut un rezultat pozitiv în campionat, însă nu fără emoții. Formația din Kuopio a remizat, scor 1-1, pe teren propriu cu TPS Turku, echipă aflată pe locul 8.
Rezultatul a pus capăt unei serii de șase victorii consecutive în campionatul Finlandei. Chiar și așa, KuPS a rămas lider în Veikkausliiga după 19 etape, cu 40 de puncte și golaveraj 34-17.
În ultimele cinci meciuri oficiale, KuPS are o singură înfrângere, 0-2 acasă cu Sabah Baku, în turul doi preliminar al Champions League. În rest, finlandezii au două victorii și două remize.
Diferență uriașă între loturile celor de la Universitatea Craiova și KuPS
Universitatea Craiova pornește cu un avantaj clar și la nivelul valorii lotului.
Potrivit Transfermarkt, lotul oltenilor este evaluat la 37,25 milioane de euro, în timp ce jucătorii lui KuPS au o valoare totală de aproximativ 6,3 milioane de euro.
Cel mai bine cotat fotbalist al formației finlandeze este Tommi Jyry, evaluat la 700.000 de euro. Mijlocașul este cunoscut publicului din România după perioada petrecută la Petrolul.
La gruparea din Bănie, Ștefan Baiaram este cel mai valoros jucător și este cotat la 5.000.000 de euro, urmat de Alexandru Cicâldău, Vladimir Screciu, Oleksandr Romanchuk și Răzvan Sava, toți cu o cotă de piață de 2.500.000 de euro.
Specialiștii i-au dat Universității Craiova prima șansă la duelul cu KuPS
Cifrele oferă motive de optimism înaintea returului. Specialiștii de la Football Meets Data consideră că Universitatea Craiova are 61% șanse să treacă de KuPS și să ajungă în play-off-ul Europa League.
Avantajul terenului propriu reprezintă unul dintre argumentele principale. În același timp, scorul de 1-1 din Finlanda păstrează toate variantele deschise.
Și britanicii de la Sports Mole au anticipat un succes al oltenilor. Predicția lor indică un 2-1 pentru Universitatea Craiova, rezultat care ar asigura calificarea în play-off.
Dacă va trece de KuPS, Universitatea Craiova va da peste Ararat Armenia în play-off-ul din Europa League
Universitatea Craiova știe deja ce adversar ar putea întâlni în următoarea rundă. Dacă o va elimina pe KuPS, echipa din Bănie va da peste Ararat Armenia.
Campioana Armeniei a ajuns în această fază după ce a fost eliminată de Celje în preliminariile Champions League. Ararat a pierdut prima manșă cu 1-2, apoi a cedat și returul, scor 0-2, iar Celje a mers în play-off-ul Champions League.
Ararat Armenia are un lot evaluat la aproximativ 8,47 milioane de euro. Cel mai valoros jucător este portarul Joao Bravim, cotat la 800.000 de euro.
În această campanie europeană, armenii au eliminat Riga FC, scor 4-3 la general, și Shamrock Rovers, scor 3-2 la general.
De partea cealaltă, învinsa dintre Universitatea Craiova și KuPS va continua aventura europeană în play-off-ul Conference League. Adversara va fi câștigătoarea duelului dintre Shamrock Rovers și Egnatia. În tur, irlandezii s-au impus cu 3-1.
Universitatea Craiova – KuPS, Live Video, 20:00, pe Digi Sport 1. Echipele probabile
- Universitatea Craiova: Popescu – Romanchuk, Screciu, Rus – Mora, Cicâldău, Anzor, Bancu – Etim, Al-Hamlawi, Baiaram
- KuPS: Riihimaki – Puuko, Magassa, Adams, Antwi – Savolainen, Touray – Luyeye-Lutumba, Jiry, Kabuye – Ciorciari
VIDEO rezumat KuPS – Universitatea Craiova 1-1
Etichete: europa league , universitatea craiova , turul 3 europa league , kups , video universitatea craiova kups
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăGigi Becali i-a pronunțat numele: singurul jucător pe care vrea să-l mai transfere la FCSB!
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăElche – Barcelona 0-5. Debut de vis pentru campioana Spaniei în noul sezon! Raphinha, Fermin și Gordon, ”on fire”
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăMarius Baciu a făcut anunțul, după ce fanii de la FCSB i-au cerut demisia
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăIoan Varga a avut un mesaj direct pentru Marius Șumudică, după ce CFR Cluj a bătut-o pe FCSB
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login